Pinguini prin lume: Argentina

După 18-19 ore de călătorie cu autobuzul am ajuns în Buenos Aires, unul dintre cele mai frumoase oraşe văzute până acum. Cu o arhitectură impresionantă, parcă, parcă ai păşit undeva prin Europa, în una din capitalele pline de istorie: Paris, Viena, Roma etc. Nu am făcut mai nimic prin Buenos Aires, afară de a ne plimba pe străzi. A fost o activitate foarte plăcută, la fiecare pas fiind impresionaţi de vreo clădire veche, cu arhitectură sofisticată sau cu decoraţii complicate.

Una dintre cele mai celebre clădiri din Buenos Aires este Casa Rosada, unde se află biroul preşedintei şi locul de unde celebra şi mult iubita Eva Peron, sau Evita, cum este ea alintată, a ţinut discursuri înflăcărate pentru poporul său. Evita este extrem de iubită pe aici. A fost o fătucă săracă de la ţară, care a vrut să se facă actriţă, dar a sfârşit prin a se mărita cu preşedintele tării. Ea tânără, el bătrân. Bun şi aşa. Din poziţia de Primă Doamnă, a luptat pentru talpa ţării, obţinând beneficii precum dreptul de vot al femeilor sau pensii pentru toată lumea.

(Casa Rosada, un soi de Palatul Cotroceni)

(Evita...)

La capitolul delicatese, am început cu un suc de portocale proaspăt stors de un nenea care avea un aparat direct pe stradă... a fost cam scump, totuşi. Şi uite aşa, strecurăm uşor, uşor principala noastră nemulţumire legată de Buenos Aires şi de întreaga Argentină, probabil: preţurile exagerate. Preţurile sfidează orice regulă de bun simţ, nici măcar la supermarket nu poţi găsi ceva rezonabil: sandwish-urile, cola, apa, grisinele şi toate mărunţişurile sunt la aceleaşi preţuri ca şi la cafeneau din colţ. Nesimţire crasă, am zice noi... Un pachet mic de grisine 3 lei... Aşa că amintirile din Vietnam legate de mâncare ne-au revenit subit... aici nu avem probleme cu porţiile de mâncare care sunt destul de generoase, iar mâncarea e gustoasă, ci cu preţurile infernale. Ca să vă dumiriţi puţin trebuie să vă spunem că o banală cola de 0,5 costă cam 6 pesos, adică vreo 5 lei şi ceva româneşti. Culmea nesimţirii am zice noi... Iar o apă mică e 5 pesos, fix 4 lei, iar una mare, shocking: tot 5!!!! Aşa că ne-am tot luat şi noi apă mare la 2 litrii şi am tot tras de ea prin tot oraşul de ni s-au lungit mâinile de atâta cărat. De aia or fi argentinienii mai subţirei decât brazilienii :D Păi ştiţi cât este un Mc aici? Cam 25-30 de lei un menu...

(Sucul minune şi fericirea din ochi :)

Şi pentru că am declarat că preţurile la mâncare sunt prea nesimţite şi că aşa nu se mai poate, am hotărât să schimbăm tactica: gătim noi. Şi asta am tot făcut cale de câteva zile, pănă când am ieşit, şi mai ieftin decât în Vietnam, şi cu burţile mai pline. Hostelurile de pe aici sunt dotate cu bucătării, o idee foarte bună, după cum am ajuns şi noi să credem. Şi dacă tot am economisit atâţia bani cu gătitul, am hotărât să ne răsfăţăm papilele cu celebra vacă argentiniană: am fost la un restaurant specific locului, numit parilla, unde se servesc doar grătare făcute pe cărbuni. Aici ne-am luat nişte hălci de vită imense, zemoase şi fragede, rumenite pe afară şi suculente pe dinăuntru, cam jumate de kil de persoană, alături de cartofi prăjiţi, salată şi o bere la 1 litru, ca să alunece totul mai bine. Carnea a fost foarte, foarte bună cât a fost caldă, dar nu grozavă când s-a răcit.

(Doi pinguini fericiţi la un păhărel de vin)

(Hălcile de carne)

(desfăşurarea de forţe :)))

Am avut ocazia să vedem şi un mini protest undeva pe o stradă pietonală din centru. Nu ştim ce reclamau oamenii, ceva cu Ruşine să vă fie, însă imaginea parcă se potrivea de minune cu cea a Argentinei de la TV de acum câţiva ani, cu proteste peste proteste. Oamenii erau dotaţi cu tobe de mai multe feluri, aşa că de la distanţă noi am crezut că e carnaval sau ceva trupă. O fi şi aici ca la francezi, care mai au puţin şi cer să se desfiinţeze munca de tot, sau cel puţin cea de la stat. Oricum, protestul la care am fost noi martori a fost unul dintre cele mai jalnice treburi: mai puţini protestatari decât poliţie, care să tot fi numărat vreo 20 de inşi.

(Marea Răscoală de la X ianuarie 2012 :)))

(Vine Poliţia. Uhu, Uhu. Şi ia toată marfa... uhu, uhu)

Am făcut şi o scurtă plimbărică prin Boca, un soi de Ferentari al Bucureştiului şi sediu al celebrei echipe Boca Juniors. Prin Boca nu e bine să te plimbi hai-hui, există doar câteva străzi dedicate turiştilor. De acolo şi până acolo, doar cu autobuzul (sau taxiul, pentru cei cu dare de mână, dar aici nu e cazul :)). Plimbarea noastră n-a durat prea mult, cam jumătate de oră (fără a socoti şi timpul din autobuz). Este o zonă extrem de turistică, plină de suveniruri cu gaucho (cowboy argentinieni) şi terase la care poţi mânca în timp ce o pereche dansează tango sau un nenea cântă la chitară pe o scenă din faţa meselor. Terasele sunt extrem de înghesuite, aşa că muzica se aude de la una la alta, numai bine cât să nu-ţi mai dai seama pe ce muzică dansează perechea de la bodega ta sau dacă nu cumva nenea cu chitara îţi cântă la pian. Aşa că am făcut obligatoriile poze şi am şters-o repede. Boca a fost un cartier sărac de la început, aici locuind muncitorii care lucrau în port. Multe din casele lor sărăcăcioase erau construite din tablă, pe care o vopseau în diverse culori stridente cu vopseluri rămase din port. Astfel, cartierul a căpătat forma şi culorile vii specifice pe care le vedeţi în poze.

Într-un final, am ajuns şi la cimitirul Recoleta. Recoleta este cartierul bogătanilor, iar cimitirul, de asemenea. Mormintele sunt nişte adevărate palate, cele mai cool fiind construite din marmură italiană şi cu arhitecţi sau sculptori aduşi tocmai din Europa. Păi nah, cu cât a fost mortu mai iubit, cu atât mormântul mai scump şi mai grandios. Şi ca să nu credeţi că batem câmpii chiar de tot cu descrierile astea, iată şi poze:

(Ehe, ce să lăfăie nenea acolo sus :)

(coadă la Evita... )

(Mormântul Evitei)

Nişte bonusuri:

(Haos la cel mai murdar metrou din lume, un metrou prea mic, prea aglomerat, prea sufocant... fără aer condiţionat... dar măcar construit în perioada 1920-1940)