Pinguini prin lume: Brazilia - Sao Paolo şi Guaruja

Am ajuns şi în locuri în care neam de neamul Pinguinei şi Pinguinului n-a ajuns: Sao Paolo. După o cursă lungă, lungă, de ni s-au lungit urechile, ni s-a închiorşit spatele de atâta încovoiere, am ajuns, la 15 ore de la decolare, pe celălat mal al Atlanticului, traversând Peninsula Arabică şi Africa. Mai, mai că am văzut un rinocer bălăcindu-se în noroi, undeva prin Africa Centrală :))

Aeroportul mare, prăfuit, nimic interesant. Am luat taxi-ul, că aşa scrie la carte, să nu umbli noaptea de nebun prin Brazilia. Am dat o tonă de bani pe o cursă de vreo 30 de minute: 110 reali, adică vreo 55 de euro. N-a fost hoţie, astea sunt preţurile. Brazilia trece printr-un boom economic şi preţurile la orice te fac să-ţi scuipi în sân ca şi când l-ai vedea pe necuratul:)) Nu-i chiar de râs, nouă ne-a venit să plângem de necaz, mai ales când a trebuit să plătim pe o cameră fără de niciunele 70 de euro. Am decis să luăm cameră private pentru 2 nopţi ca să ne revenim după zbor şi ca să ne adaptăm noului fus orar. Zilele următoare s-au aranjat cu cazare gratis acasă la Leandro, un prieten brazilian de-al Pinguinei.

Mai întâi, Leandro ne-a dus la plajă în Guaracuja, undeva la 90 de km de Sao Paolo, nu de alta, dar trebuia să înţelegem şi noi "conceptul" de plajă la brazilieni. Nu-i nimic complex sau complicat: o aţă subţire care se aşează pe orice vârstă sau mărime, un piept împins în faţă de o încredere puternică, leneveală pe plajă, mâncărică, băuturică rece, umbreluţe, nisipul cel mai fin din lume şi marea. Cam ca la noi, doar că aici, datorită apropierii de mare, lumea vine în fiecare weekend şi de aia plaja se transformă într-un mod de viaţă. Şi tot aici s-a desfiinţat şi mitul că braziliencele sunt hot: sunt nişte hipopotame, care mai de care mai umflate, dar ele sunt mândre de asta şi îşi etalează şunculiţele cu cea mai mare nonşlanţă. Nu atât pe plajă, că aici nu prea ai ce face, ai colăcei, îi arăţi, dar şi la plimbare, la cumpărături sau la restaurant, purtând haine mult prea strâmte/scurte/decoltate. Dar, ca să-l parafrazăm pe Leandro: "This behaviour should be encouraged!". Într-adevăr, braziliencele sunt destul de dezbrăcate, chiar dacă multe nu au ce arăta, sau, pardon, au prea multe de arătat (burţi, colaci, guşi, etc). Ceva ce nu vezi toate zilele pe la noi sunt salvamarii cu elicopter care survolează zona la fiecare câteva minute pentru a se asigura că totul e în regulă şi că lumea nu a intrat prea departe în apă.

În Sao Paolo ne-am bucurat mai întâi maţele cu bunătăţi locale la Mercado Central, sau Piaţa Centrală, un soi de hală mare de unde poţi cumpara bunătăţuri braziliene: sandwish-uri uriaşe cu 10-20 de straturi de carne, pastel (un soi de pateuri cu diverse prin el) şi berea cea mai bună din lume, conform Pinguinei, o bere neagră, spumoasă, uşor dulce, de la draft. Au urmat apoi dulciuri de multe forme şi mărimi, extrem de bune: brigadeiro (un fel de biluţe mici cu cremă de ciocolată), pom do mel (un fel de gogoşi imense glazurate cu ciocolată şi pline de caramel şi scorţişoară), o prăjitură cu ciocolată şi nucă de cocos, foresta negra, o prăjitură de ciocolată cu cireşe, şi o fântână întreagă de ciocolată din care te poţi înfrupta cu nesaţ adăugând şi fructe proaspete. Un festin culinar şi ţară declarată drept câştigătoare în inima Pinguinei, alături de Emirate, desigur, altă ţară care apreciază şi se bucură de mâncare bună:))

(sandwish brazilian cu un pic de pâine şi un milion de felii de salam)

Am ajuns puţin şi prin Piaţa Republica, centrul Sao Paolo, şi una din cele mai periculoase zone din oraş (cu excepţia favelelor, desigur). Ciudatul era la el acasă acolo... diverşi dubioşi care stăteau pe la colţuri şi se uitau cercetător la trecători şi un milion de rockeri extravaganţi, care mai de care mai satanişti, ce se învârteau pe lângă mall-ul de profil. Da, în Sao Paulo există un mall numai pentru rockeri, unde se fac tatuaje, piercing-uri şi se vând lanţuri, curele, piei, zgarde etc. În plus, poliţia echipată cu veste antiglonţ a fost şi ea o "încurajare" să nu mai zăbovim prea mult pe acolo că nu-i de noi.

(Piaţa Republica)

Am făcut şi noi plimbarea recomandată în Lonely Planet pe via Paulista, pe via Augusta şi pe G. Freira, centrul de business, respectiv de fashion al oraşului, şi ne-am minunat de cât de scumpe pot fi hainele şi toate cele. Sao Paolo e un oraş frumos, dar niţel ponosit, verde, dar şi murdar, cu zone sigure, dar şi cu zone în care grăbeşti pasul pentru că nu te simţi confortabil să rămâi pe acolo. Nouă nu ni s-a întâmplat nimic, e doar un sentiment ciudat care te împresoară şi nu-l poţi explica. În Piaţa Republica, chiar Leandro a propus "evacuarea" pentru că nu s-a mai simţit în siguranţă acolo, mai ales că mai avea şi doi străini cu el.

(bombat, bombat, bombat: în sfârşit, un magazin care ştie ce trebuie să arate bine în blugi:))

(un hotel unic numit Unique)

(Şi priveliştea unică de pe hotelul Unique)

Dacă am ajuns în Brazilia, trebuia neapărat să mergem la două temple: la biserică, Brazilia fiind o ţară extrem de religioasă şi la muzeul fotbalului şi pe stadion. Am vizitat două biserici şi ne-am mai bucurat ochii cu încă două, extrem de frumos construite, de afară. Sunt biserici mari, maiestuoase, în care liniştea şi sentimentul religios te îmbrăţişează din primul moment.

În celălalt templu, cel al fotbalului, dai de lucruri profane, dar extrem de apreciate de toţi muritorii, iubitori ai fotbalului: goluri magice din diverşi ani, legendele fotabalului brazilian (Pele, Gaucho, Bebeto, Zico, Didi, Ronaldo, Ronaldihno, Cellini, Tafarel, şi multe alte nume care îţi fac pielea de găină), poveşti ale golurilor cele mai emoţionante, cifre magice de-ale fotbalului brazilian şi multe altele. Muzeul fotbalului e construit la stadionul Pacembu pe care îl poţi şi vizita. E un stadion vechi pe care s-au jucat meciuri importante, dar acum a pierdut prim planul pentru stadioane cu adevărat moderne. Leandro s-a lăudat că l-a cunoscut pe Pele şi că ar fi schimbat pase cu Kaka, am strâmbat din nas neîncrezători, dar tatăl său, director la clubul Sao Paolo, a confirmat:) Şi uite aşa, pentru că aveam pile, am fost şi la stadionul celor de la Sao Paolo, unde am avut ocazia să le admirăm şi trofeele şi să intrăm în vestiare. Mă rog, în vestiarele echipei B, căci cele oficiale erau în reconstrucţie, fiind extrasezon.

În zilele petrecute cu Leandro şi familia sa am trăit ca brazilienii şi am extras ce-i mai important la acestă cultură: fotbal, mâncare, băutură şi distracţie. Cu exclamaţia împrumutată de la Leo: "This is Brazil!", îţi mai pui un pahar de bere, chiar dacă ai băut deja prea mult şi mai înfuleci o porţie cu mâncare, chiar dacă vrei să slăbeşti:D Ne-am înfruptat şi din feijoada, mâncare naţională. Pe vremuri, a fost mâncarea sclavilor fiind făcută din resturi, acum e un fel de fasole neagră cu cârnaţi şi carne uscată. A fost cam ca o iahnie, dar puţin mai ciudată şi parcă tot mai bună e fasolica noastră cu ciolan afumat :))). Am mâncat şi hot-dog brazilian, mult lăudat de Leandro, pentru noi nici bun, nici rău: un cârnat, boabe de porumb fiert, maioneză, ketchup, nişte cartofiori pai, foarte subţiri şi crocanţi... şi pâine, desigur. O combinaţie, aşa cum ziceam, nici-nici. Dar aşa sunt brazilienii, au luat mâncare de prin diverse locuri, au schimbat puţin reţeta, apoi se bat cu pumnul în piept că varianta lor e mai bună. Aşa au făcut şi cu pizza, în caz că nu ştiaţi, pizza braziliană este mult mai bună decât cea italiană. Şi asta v-o poate spune orice brazilian, căci, nu-i aşa, cu toţii au fost prin Italia şi ştiu ei.