Pinguini prin lume: Emiratele Arabe Unite

În seara de dinaintea plecării, am început să verificăm medicamentele interzise în EAU, căci am auzit noi că oamenii ăştia iau lupta anti-drog foarte în serios: chiar şi posesia unei fracţiuni de gram de substanţă interzisă este pedepsită cu închisoarea (cam la fel de mulţi ani ca şi posesia unei tone din aceiaşi substanţă). Iar substanţele interzise sunt toate acelea care pot da dependenţă sau pot afecta psihicul, precum unele medicamente des utilizate prin Europa. Aşa că noi am luat frumuşel lista substanţelor interzise de pe net şi am început să ne verificăm colecţia de medicamente. Erau câteva la care n-am fi renunţat nici cu riscul gherlei (cele de prevenire a malariei - scumpe şi utile în viitor), dar şi unele pe care le-am aruncat doar aşa, ca să fim siguri. Şi acum, bomba: nu ştiu dacă aţi remarcat, dar am pomenit mai sus de fracţiunea de gram... se pare că au nişte aparate extrem de sofisticate, care pot detecta până si cele mai mici cantităţi de droguri ce se pot găsi, de exemplu, pe bancnote. Aşa au ajuns câţiva străini în spatele gratiilor acuzaţi de trafic, doar pentru că deţineau dolari. Apoi am mai citit de o tipă căreia i-a fost strecurat în băutură un drog (în vederea unui viol sau a unui jaf, nu mai ţinem minte), a raportat la poliţie, dar a fost arestată pentru consum şi posesie! Şi uite aşa am ajuns noi să ne întrebăm de ce vrem să le vizităm ţara încuiaţilor ăstora! Dar cum biletele erau deja cumpărtate, n-am avut de ales şi a trebuit să ne suim în avion.

Am ajuns în Dubai puţin stresaţi, însă repede am avut şi prima surpriză: nenea de la paşapoarte nu au uniforme militare, ca peste tot, ci sunt îmbrăcaţi frumos în costumele lor tradiţionale (rochiile alea lungi şi albe şi pânza de pe cap prinsă cu două cercuri negre). Ne-au pus ştampilele şi ne-au zis de Chivu :))

După o cursă cu metroul de vreo 30 de minute, surpriza numărul doi: am făcut cunoştinţă cu partea de oraş unde era hotelul nostru, o zonă foarte nouă, infrastructura nu era încă bine definită, nu erau trotuare, uneori existau doar borduri, era plin de nisip, numa bine ca să nu-ţi poţi târâi bagajul ci să-l cari frumuşel în mâini sau în spate. Era o zonă cu clădiri imense, dar goale, câteva restaurante, şi ele goale... oamenii lipseau cu desăvârşire, nu aveam pe cine întreba unde se află hotelul nostru, erau un gol şi un pustiu de nedescris. Nisipul ăla care ne-a intrat în pantofi de la primii paşi era imaginea grăitoare a faptului că oraşul era construit în mijlocul deşertului. Nu e ca la noi, unde vezi pământ lângă noile construcţii, aici vezi nisip, întinderi mari de nisip. O să ne întrebaţi de ce suntem aşa de uimiţi, că doar ar fi trebuit să ştim toate astea. Ei bine, da, ştiam ca e o ţară construită în mijlocul deşertului, dar, cu toate acestea, imaginea clădirilor crescute din nisip ne-a impresionat.

(Nu e de la noi din zonă, dar se văd bine trotoarele din nisip)

Hotelul în care am stat a fost fascinant, mai ales că veneam după Malaezia şi Singapore, unde se oferă până şi ce par a fi toalete publice pe post de camere. Am dat cam tot cât pe odăiţa din Singapore, dar a fost un apartament imens: cameră, dressing room, baie, bucătărie, pe lângă astea am avut la dispoziţie şi saună, piscină, mic dejun îmbelşugat... ce să mai, nu mai aveam chef de vizitat, voiam să stăm toată ziua în cameră să ne lăfăim între pernele imense şi pe patul nostru moale, să ne bălăcim în piscină şi să ne umplem burţile... nu prea e demn de nişte călători profesionişti, dar mai avem şi noi scăpări.

Ne-am mişcat totuşi ca bursucii spre atracţiile oraşului, că doar nu bătusem atâta amar de drum ca să stăm doar în cameră, trebuia să vedem şi minunăţiile construite de arabi: Burj Khalifa, palmierul, mall-urile, Burj-al-Arab etc. Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, se numea înainte Burj Dubai, dar, odată cu criza, Dubaiul a început să aibă probleme cu plata datoriilor. Aşa că Emiratul frate Abu Dhabi i-a sărit în ajutor cu un împrumut generos, astfel că turnul a luat numele şeicului din Abu Dhabi, anume Khalifa. Am aflat şi noi cu surprindere că Dubaiul nu mai are aproape deloc petrol (5% din PIB), iar majoritatea veniturilor sunt, în ordine, din construcţii, comerţ şi turism. Astfel, nu e de mirare că i-a lovit criza din plin, salvarea venind de la cei care încă mai au petrol de vânzare.

La o primă vedere, din metrou, Khalifa ăsta poate să nu pară atât de impresionant, dar asta din cauza faptului că e construit în mijlocul deşertului, fără nimic prin jur cu care să se compare. De fapt, clădiroiul e super tare, e atât de mare încât nu face umbră doar pământului, ci şi cerului. La propriu. Stăteam aproape de el, între el şi soare - ca să nu orbim uitându-ne în sus - şi nu ne venea să credem: pe cer se vedea umbra clădirii. Puteţi vedea mai jos pozele şi vă asigurăm că nu le-am trucat:

Lângă Burj Khalifa se află şi cel mai mare mall din lume: Dubai Mall. Ne aşteptam să vedem nişte porţi imense, de sticlă, eventual vreo fântână, ceva, că deh, la aşa mall, trebuia să fie şi o intrare spectaculoasă... Dar nu, o astfel de intrare nu există, aşa că a trebuit sa intrăm prin parcare, pe carosabil, printre maşinile şi autobuzele care treceau în viteză pe lângă noi. Dap, nu există intrare pedestră la cel mai mare mall din lume, întrucât oamenii din Emirate nu vin pe jos la mall, ci cu maşina. Dubai Mall adăposteşte, pe lângă o puzderie de magazine care mai de care mai ofertante (vreo 1200 la număr), şi un oceanograf mai degrabă dezamăgitor, un zoo aşa şi aşa şi un parc de distracţii cât de cât OK. Am căscat şi noi ochii prin mall cale de vreo juma' de zi, deşi n-am fi crezut că putem rezista atât de mult.

(Intrarea în cel mai mare mall din lume)

(Secţiunea aur din mall, mai frumos decorată)

(Ditai fântâna în mall)

(Crăciun în Dubai)

(Localnici veniţi la mall)

Am fost şi la Palmier, insula artificială care a fost construită în mijlocul mării. De parcă n-aveau destul deşert unde să-şi construiască real estate-ul, aşa că au mai "cucerit" puţin şi din mare. Bineînţeles că palmierul proaspăt construit este făcut tot din nisip. Pe frunzele palmierului sunt multe viloace, iar la vârf se află un hotel şi un "aqua park", unde jumătatea care ştie să înoate a Pinguinilor a petrecut o după-amiază faină (deşi nu din cale afară de super-extraordinară).

(Căsuţe de pe Palm)

(Nu tot Palm-ul e construit cu viluţe, mai sunt şi zone goale.

După cum vedeţi, Palm-ul e umplut tot cu nisip...)

Am încercat să aflăm şi câte ceva din cultura locală: am început prin a vizita partea veche a oraşului, unde am aflat două chestii: (1) clădirile erau văruite în culoarea nisipului şi (2) fiecare clădire era dotată cu un turn decupat pe unde putea intra vântul, răcorind astfel dormitoarele.

Am văzut şi muzeul Dubai-ului, unde am aflat lucruri minunate despre istoria locului. De exemplu, se ştie că pe aici locuiau căutători de perle încă din vechime, undeva pe la anii 1900. Sau că beduinii erau nişte nomazi ce duceau o viaţă idilică, iar pe seară, în jurul focului, istoriseau legende despre trecutul lor glorios. Nicidecum nu bârfeau sau făceau glume proaste pe seama vecinilor, aşa cum face omul din zilele de azi.

În încercarea noastră de a ne conecta cât mai mult la cultura locului, am vizitat şi singura moscheie din Dubai unde au acces non-musulmanii. Aici, dimineaţa, se organizează un tur. Ghidul a fost o englezoaică pe nume Latifa, sută-n sută convertită, care ne-a explicat cu zel cum arăboaicele poartă vălul pe faţă din credinţă, nicidecum forţate de bărbaţii lor geloşi. Mai mult, hainele alea negre sunt răcoroase, întrucât crează umbră asupra corpului. Şi nu-i aşa că e mai bine la umbră decât în soare? Pinguina urma să nege cu desăvârşire această ipoteză, când a fost nevoită să îşi acopere penajul cu un astfel de veşmânt, cu ocazia vizitei la o altă moscheie, în Abu Dhabi: te încingi de mori. Mai mult, ghida de acolo (localnica get-beget) ne-a spus că vălul negru este purtat exclusiv de femeile cu bărbaţi geloşi... şi că, din câte a observat ea, cele mai urâte sunt şi cele care poartă un astfel de acoperământ. Trebuie să menţionăm că islamul nu cere femeilor să se îmbrace în negru din cap până în picioare, ci doar să îşi acopere părul şi curbele corpului. Astfel că, la o adică, se pot îmbrăca şi în pantaloni, doar să fie suficient de bufanţi. Restul, rochia, culoarea neagră, acoperirea feţei etc. nu sunt decât apucături locale, şi nu islamice (adică nu sunt izvorâte din Coran).

Şi pentru că tot am ajuns la capitolul apucături locale, am mai aflat ceva informaţii de insider de la Adela, o prietenă de la chineză de-a Pinguinei, care acum lucrează pentru compania aeriană Emirates. Ne-am distrat cu Adela şi poveştile despre localnici şi alte neamuri care şi-au aciuiat sufletele prin Dubai. Aşa am aflat cât de leneşi sunt băştinaşii şi cât de în dorul lenii lucrează, le dai o treabă, şi încep printr-o bârfă. Sau prin retuşarea machiajului. În schimb, au salarii de cinci ori mai mari decât străinii. Îi încurajează statul să muncească, că s-o termina odată şi-odată şi cu petrolul ăsta, o să plece toţi străinii şi uite aşa o să-i mănânce câinii. Societatea din EAU seamănă un pic cu cea din Roma antică, un popor de leneşi şi un porcoi de străini care fac toată treaba. Munca de jos este rezervată filipinezilor, pakistanezilor, indienilor sau altor arabi din ţări mai sărace, iar condiţiile în care trăiesc reflectă perfect asta: câte 6 într-o cameră cu balcon (sic!), la minunatul preţ de 30 de milioane de lei vechi toată camera. Muncile mai de sus sunt făcute de vestici, adică omul alb (aici intrăm şi noi şi ruşii, dar şi englezii su americanii). Tot de la Adela am aflat şi că multe domniţe, românce, franţuzoaice, toate naţiile, plecate pe acolo pe la muncă, se capătă repede repede cu câte un Iphone 4. Cum? Păi, ropite de dorul de casă, de iubiţi şi soţi, se cuibăresc la pieptul vreunui "şeic" bogat, care le alină şi le cumpără cadouri. Da, arabii sunt foarte generoşi cu iubitele lor şi de aia sunt luaţi de fraieri, deşi eu nu ştiu cine râde mai bine la urmă :))) Fiecare dă ce are de prisos, unii bani, alţi cinstea.

(1 dirham e puţin mai mic decât un leu nou)

O experienţă mai faină, cel puţin pentru Pinguină, a fost safari-ul prin deşert. A fost un pachet complet: alunecări în viteză cu maşina printre dune de nisip, plimbare cu cămiluţa, grătar şi program artistic. Plimbarea cu cămila a durat cam 2 minute, însă timpul scurt petrecut pe cămilă a fost compensat din plin de timpul petrecut la coadă: cam o oră. Apoi, masa şi programul artistic. Masa OK spre bună, însă programul artisitc... ceva de speriat. Am văzut cel mai fain dans din buric egiptean (aşa ni s-a zis). Noi, mai riguroşi din fire, nu am înţeles de ce a trebuit să venim până în Dubai ca să vedem dansuri egiptene. Dar asta e, am venit, acum vedem. Şi ce am văzut: două hipopotame care se unduiau dizgraţios pe lângă muzică!