Am ajuns la Hue pe la 10 dimineaţa, ne-am cazat în hotelul unei doamne foarte amabile, într-o camera ok, de doar 10 dolari. Singurul inconvenient a fost ploaia, o ploaie care a tot căzut parcă să ne facă noua în ciudă: se mai oprea pentru câte o oră, apoi iar ne făcea sâc, sâc cu câte o rafală puternică. Am ieşit, însă, curajoşi din casă şi am plecat să vedem oraşul, un oraş considerat drept foarte frumuşel de majoritatea călătorilor. E într-adevar, un oraş mic şi frumos, cu câteva relicve istorice pe care le-am vizitat şi noi. Bine, am zice că e mai degrabă frumos de trăit în el (verdeaţă, clădiri mici şi ok) decât frumos de vizitat. Nu că n-ar fi frumos, dar nu e din categoria "Uau!".
Mai întâi, am zis să mergem la Palatul Imperial, că deh, e obiectivul numărul unu din oraş, să căscăm şi noi ochii la minune. Palatul, însă, un mare fâs, mai mult în paragină decât obiectiv de vizitat. Bine, aici suntem putin răi (sau exigenţi), dar judecăm şi noi aplicând standardele pentru cea mai jmecheră treabă dintr-un oraş pe care nu trebuie să-l ratezi dacă ajungi în Vietnam. Am suplinit însă dezamagirea culturală cu... prăjituri:))))) Am descoperit nişte prăjiturele care seamănă cu eclerele noastre, şi hmmm ce ne-am mai fericit stomăcelul:)))) Da, stomăcelul, nu stomăcelele, întrucât Pinguina a mâncat mai mult. 3 la 1.
(nu, nu este un lan de orez de la ţară, este chiar curtea Palatului Regal)
Dacă tot am vorbit despre prăjiturele, să vorbim iarăşi despre mâncare. O să credeţi că suntem doar nişte mâncăi obsedaţi de mâncare şi că doar asta căutăm, dar nu e chiar aşa. Mâncarea e un aspect cultural extrem de important în descoperirea unui popor şi a unei civilizaţii: păi dacă ai stomacul gol, cum poţi absorbi toate vibraţiile culturale care te înconjoară? Ce am observat noi până acum e că ei nu au cultura mâncatului afară, în oraş (cam ca la noi). Mâncatul în familie pare mult mai important, aşa că dezvoltarea restaurantelor e legată de dezvoltarea turismului. În fiecare oraş vietnamez găseşti câte o stradă (sau un cartier întreg) cu hoteluri şi restaurante pentru străini. Poate fi o experienţă amuzantă, frustrantă sau chiar tristă, după noroc:))) Ce lipseşte acestei experienţe, însă, e contactul cu populaţia locală. În aceste restaurante, manâncă doar străinii şi nu ai şansa să-i vezi pe localnici la masă, cu familia, cu prietenii, nu ai şansa să-i vezi plescăind supe (aşa cum fac chinezii:))) sau scuipând oase de peşte direct pe masă (tot chinezii la apel:))). Sau mâncând scârboşenii. Ai, în schimb, şansa să guşti produse locale. Ne-am aventurat şi am mâncat mai multe treburi vietnameze decât înainte: de exemplu, nişte prăjiturele cu gust de cauciuc, nişte carne de vită tocată şi amestecată cu zahăr, coaptă în frunză de banană (carne + zahăr = bleah! :)), şi nişte fructe de mare. Am vrut creveţi şi calamari. Visam la o farfurie plină de creveţi cu unt şi iaca că vine: o farfurie mare cât toate zilele cu... 3 creveţi pe ea!!!! câţi??? 3 creveţi??? Nu saturi nici măcar un copil cu aşa ceva, darămite crocodili hămesiţi!:D
Seara, însă, am plecat cu mult avânt şi speranţă în ochi la gândul că vom mânca mult şi bine. Comanda a fost pe gustul nostru, şi parcă nici porţiile nu erau prea mici. Şi cum înghiţeam noi aşa cu spor de se aşeza îmbucătura peste îmbucătură exact acolo unde trebuia (nu, nu, nu pe burtă, ci ÎN burtă:)))), vedem un şobolan venind oarecum nepăsător dinspre bucătărie spre stradă, cam pe unde era şi masa noastră... Ne-am sculat dezgustaţi şi am şters-o, fără să ne mai uităm în urmă. Aşa că experienţa noastra culinară de aici rămâne aceiaşi, descrisă printr-un singur cuvânt: flămânzeală. Ca tot îşi dorea Pinguinul să slăbească, să fie asta soarta sărindu-i în ajutor?!:))
Experienţa Hue a fost întregită cu "vânătoarea" de morminte regale de a doua zi. Am facut "excursia" pe bicicletă. Proastă alegere. Singurul oraş cu împrejurimi deluroase şi noi luăm biciclete... Şi când te gândeşti că la şes am avut inspiraţia să luăm scuter... Iar bicicletele noastre... nişte bombe fără viteze. E crunt să pedalezi la deal pe bicicletă fără viteze => Pinguina a făcut şi cârcei mai pe la final. Ne-au umilit câţiva puşti care pedalau de mama focului şi treceau ca nişte rachete pe lângă noi. Ne-am scos şi noi şi am zis că ăştia s-au născut pe bicicletă şi de aia-s aşa de vânjoşi:)) Şi ca să fie ciuda şi mai mare că n-am luat scuter (pardon, motorbike, că aşa-i zice pe aici) am avut şi nişte porţiuni noroioase de offroad, numai bune de luat cu ceva motorizat.
Înainte de a ajunge la primul mormânt, ne-am oprit la o pagodă (un soi de mănăstire de pe la noi, cu chilii si calugari):
Mormintele au fost o surpriză foarte plăcută, impresionând prin arhitectură şi atitudine. Arhitectura cu nuanţe predominat roşiatice aminteşte de Cambogia pe care o vedem prin filme (o să vedem la faţa locului dacă aşa şi e). Mormântul este, de fapt, un uriaş parc cu 5 zone, unde, de altfel, regele a şi trăit o perioadă. Să nu credeţi că era neapărat vreun ţăcănit satanist care a vrut să stea în mormânt şi să vadă şi el cum va fi in viaţa de apoi:d ci, pur şi simplu, urma şi el, mititelul, tradiţia. Mititel la propriu, un soi de Adi Minune, căci avea sub 1,5 m înălţime: era aşa de mic, încât tronul lui era mai mic decât al reginei. Acum, întelegem că putea fi mai mic decat regina (avem şi noi exemple pe Iri şi Moni), dar să-şi facă şi tronurile tot aşa??? Păi ce barbat e ăsta?
Au fost amenajate clădiri speciale pentru împărat, pentru soţii şi pentru concubine. De reţinut este că împăratul Tu Duc a avut vreo sută şi ceva de neveste, nenumărate concubine şi...nici un moştenitor. Se mai întâmplă să aibă omul atâta ghinion, sute de concubine şi toate sterpe:). Acum, pe seriosulea, măcar se poate consola cu faptul că i-au fost fidele. Vă daţi seama ce-ar fi însemnat să aibă câteva sute de concubine fără copii şi doar una cu copil???
Într-una din clădirile cu vedere la lac, împăratul crea poezie. Apoi o recita mult iubitelor sale neveste, concubine şi ce-or mai fi fost ele. Ne vine în cap doar imaginea unui Becali recitând "Melc, melc, codobelc..." şi a unor aplaudace plictisite prefăcându-se impresionate. Ca prin catedrele de pe la facultăţi.
Înainte de a ajunge la sarcofag, trebuie să treci de o stelă imensă care povesteşte în caractere chinezeşti faptele glorioase ale împăratului. Pentru cine nu ştie, stela este o placă de piatră pe care se sculptează diverse texte, poezii, învăţături, fapte eroice, după caz. Pe la noi nu prea există, dar prin Asia sunt destul de întâlnite. Pot servi şi drept dispozitiv de multiplicare a preţioaselor texte de pe ea, prin presarea unei hârtii cu cerneală pe literele/caracterele sculptate. Şi cum ziceam, după ce ne holbăm la virtuţile împăratului, ajungem la punctul culminant: mormântul. Că doar asta am venit să vedem, nu? Numai că se pare că trupul lui Tu Duc a fost îngropat într-o locaţie necunoscută (evident, împreună cu nenumarate comori). Motivul: să nu fie jefuit de hoţii de morminte. În acelaşi scop, cei 200 de vietnamezi care au ajutat la înmormântarea împăratului au fost decapitaţi.
(aici a compus împăratul poezie...)
(stela cu isprăvile micuţului)
(sarcofagul unde nu se află rămăşiţele pământeşti ale împăratului)
Dupa vizitarea acestui obiectiv, am încercat să căutam şi alte morminte enumerate în ghid. Am orbecăit căutându-le, şi e posibil să le fi şi găsit, întrucât am vazut nişte ruine din stradă. În ghidul nostru ediţie 2009 scria că sunt în renovare. Ei bine, aşa sunt şi acum. Şi noi care credeam că Bechtel sau metroul din Bucureşti se mişcă greu.
(mormânt regal încă în paragină)
(căutând banane pe uliţa din sat)
(luptând cu noroaiele - a fost şi mai rău, dar aici ne-a dat mâna să ne şi oprim să pozăm)
(sat)
(uliţă)
(orez la uscat pe şosea, o privelişte des întâlnită la vremea recoltei)
Am văzut şi ceea ce odată a fost cel mai important loc religios al Vietnamului. Asta trebuie să vedeţi şi voi:
(apropiindu-ne de locul minunat... suspansul creştea)
(punctul culminant: ceea ce a fost odată cel mai important loc religios al Vietnamului; nu ne pare rău că am ajuns pâna acolo)
Şi ca bonus foto, ce se mai găseşte prin supermarket + generaţia viitoare de vietnameze:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu