Spre Bolivia: Nordul chilian & Peru

Suntem tot în Atacama. Aveam deja drumul rezervat către Uyuni (Bolivia), așa că am început să căutăm cazări. Noi vroiam să stăm vreo trei nopţi, dar surpriză: nimic disponibil pentru prima zi, doar următoarele 2. Aşa că am început să ne întrebăm ce să facem: Varianta 1: 3 nopţi la hotelul companiei care urma să ne transporte. Problema: nu ştiam cine sunt, nu aveam niciun review și ne gândeam că cine știe în ce cocină om nimeri. N-ar fi fost pentru prima oară. Varianta 2: o noapte la acest hotel, 2 la unul cu review-uri bune. Problema: mutarea bagajelor în ziua 2, când noi am fi plănuit să fim deja pe la vizitat salarul.

Aşa că am început să căutăm pe net numele companiei, să vedem ce e cu ea şi, poate, ceva comentarii despre hotel. Şi ce găsim: cea mai proasta companie, cu jeepuri fără centuri de siguranţă, care se mai răstoarnă prin deşert, cărora le mai sar roţile, ai căror angajaţi au o lipsă totală de consideraţie pentru viaţa turiştilor, lăsându-i să moară pe cei cărora li se face prea rău de la altitudine, în loc să încerce să-i ducă undeva mai jos. Cică ar fi fost nu puţine cazuri de turişti decedaţi în mâinile acestei companii. Aşa că am decis să ne anulăm biletele, chiar dacă noi nu am fi avut probleme cu altitudinea (aveam un traseu mai uşor decât nefericiţii decedaţi). Lipsa centurilor de siguranţă pe drumurile Boliviei, la care se adăuga lipsa de respect a şoferilor pentru viaţă în general, inclusiv cea proprie, ne-a făcut să preferăm alte variante mai puţin comode, dar mai sigure. Şi asta însemna plecarea la Calama, un oraş la vreo 100 km de San Pedro, statul acolo o noapte, apoi plecatul la salar. Planul suna bine, până ne-am amintit că autobuzul de Calama nu pleacă zilnic din Calama spre salar... urma să plece abia peste 2 zile, aşa că noi ne-am fi pierdut orice urma de aclimatizare la altitudine. Prin urmare, am decis să mergem la Iquique, un oraş aflat la încă 6 ore distanţă de Calama, dar de unde se puteau lua autobuze către Bolivia de mai multe ori pe zi.

Şi uite aşa, am mai puctat un oraş de pe harta Chile, nu după ce am trecut puţin prin Calama şi am detectat nişte hoţi în staţia de autobuz. Iquique e un oraş întins pe malul mării, deci adio aclimatizare, cu un cartier mare de bolivieni în care am fost sfătuiţi sa nu mergem noaptea. Hotelaşul, singura opţiune disponibilă, era jegos nevoie mare. După o noapte de chin, am plecat cu speranţă să ne cumpărăm bilete spre Bolivia din cartierul periculos, dar acolo am constatat ca nu puteam cumpăra biletele mult dorite şi a trebuit să schimbăm iarăşi planul... Am mers la autogara oficială şi am decis să plecăm şi mai în Nord, de unde să plecăm fie în Peru, unde să ne refacem aclimatizarea, fie în Bolivia, în capitală, în La Paz. În final, am cumpărat bilete spre Arica, oraşul de la graniţa cu Peru... 

Arica e un oraş mic mititel, dar frumuşel, liniştit şi curat. Aici am stat doar o zi, ne-am îmbarcat imediat spre Peru. 

Trebuia să luam un taxi care să ne treacă în primul oraş din Peru, Tacna, un oraş nu foarte bine famat... Impreună cu alţi doi chilieni, am trecut fără probleme în Peru, şi, oh boy, ce diferenţă între cele două țări... N-am stat prea mult în Tacna, ne-am cumpărat bilete "luxoase" pentru Arequipa. În tări cu probleme cu siguranţa e bine să nu faceţi rabat la preţurile de autobuz şi să va cumparaţi clasa VIP. Astfel, aveţi siguranţa că autobuzele nu opresc nicăieri pe drum şi că ajungeţi cu bine la destinaţie.

După şase ore de mers cu autobuzul, timp în care la TV s-au pus numai filme de groază, am ajuns pe la lăsatul serii în faimosul Arequipa. Pinguina nu mai fusese în Peru, aşă că uimirea ei a fost mare: îşi închipuia că toţi peruanii trăiau doar în case de chirpici... ei bine, Arequipa este un oraş peste măsură de frumos, cu arhitectură colonială bine întreţinută şi oameni foarte deschişi şi primitori... şi foarte iubăreţi, am mai spune noi: peste tot și la orice vîrstă se practică îndelung sărutul importat din Franţa :)).

Am stat la acelaşi hostel la care stătuse şi Pinguinul în urmă cu 4 ani... am băut Inka Cola, băutura preferată a Pinguinului din Peru şi au săltat inimile de burie când au văzut preţurile mult reduse faţă de ultimele ţări vizitate. Aşa că am dat iama în supermarket şi am cumpărat şi ce ne trebuia şi, mai ales, ce nu ne trebuia :)) Rezultatul: Pinguina fericită, Pinguinul, well, mai puţin bombănitor :))

Arequipa este recunoscut pentru excursiile pe care le poţi face prin împrejurimi, excursii întreprinse deja de Pinguin în urmă cu 4 ani, pe care le-ar mai fi făcut odata şi pentru Pinguină, dar din cauza unor probleme de sănătate, ne-am bucurat doar de ce oferă oraşul. Am vizitat mănăstirea Santa Catalina, un complex deschis publicului de ceva ani, unde am putut înţelege mai multe despre organizarea mănăstirilor.

Am stat în Arequipa mai mult decât am fi crezut, cam 2 săptămâni, ne-am tot revizuit planurile, asta şi din cauza faptului că am început să ne simţim niţel ciudat. Pinguina a făcut şi o conjunctivită... și uite aşa am fost la medic și în Peru... well, toate bune şi frumoase, până a citit Pinguina efectele secundare de la picăturile date de doctor: primul efect advers: moartea... hopa, moartea! Nu tu o cataractă, o orbire, ceva mai uşurel..., nu, direct moartea! Am început să ne gândim, ok, o fi substanţa dată mai puternică şi poate dacă iei pastile e mai periculos, dar nişte amărâte de picături nu pot produce atâta rău, nu? Da de unde să ştii noi?! Eram în cucuieta din deal, la mama naibii, în fundu lumii şi pe picături mai scria şi asta... Pinguina a protestat şi a spus ca nici în ruptul capului nu le ia, deşi ochii îi arătau din ce în ce mai înceţoşaţi. Pinguinul s-a dus la farmacia din colţ, unde un nenea binevoitor i-a recomandat nişte picături mai uşoare pe care i le dăduse el înşuşi propriului copil de câteva luni. Picăturile noi şi-au făcut repede efectul şi a doua zi deja era mult mai senică şi mai frumoasă. A treia zi, însă, Pinguina s-a simţit foarte ciudat şi simţea că-i vor ieşi ochii din cap... panică iar pe capu nostru... am fost iar la doctor, de data asta la altul, la cea mai cea clinică din oraş. Omu ne-a făcut un test ca pe vremea lui Pazvante şi a spus că Pinguina avusese, probabil, efecte adverse la picături şi că i le va da pe ”las mas suaves” din câte există. Ne-a explicat şi cum substanţa din primele picături într-adevăr poate omorî oameni, mai ales albi, care nu tolerează prea bine acest medicament... Credem că era, totuși, vorba de pastile, dar nah... Am plecat spre hotel uşuraţi, dar şi cu gândul să ne cărăbănim din minunatul Peru: timpul nostru în America de Sud era pe sfârșite, iar o mână nevăzută parcă ne tot îndepărta de Bolivia... așa că adio Salar Uyuni, mult visat de Pinguină! Adio, shopping ieftin şi cadouri pentru toată lumea! Am zis şi noi, las că poate venim mai încolo, şi, cu regret, ne-am întors în Arica, Chile.

Ne-am plănuit cum să ajungem în următoarea destinaţie... Salta, here we come! Salta şi Argentina again! Sincer, ne bucuram amândoi că revenim în Argentina, poate ţara care ne-a plăcut cel mai mult din America Latină! Pinguina mustăcea de fericire la gândul că revin iarăşi în ţara cu dulce de leche, trecuse deja peste problema cu micul dejun prea dulce şi era gata să se bucure de festinuri dulci de dimineaţă.

Dar drumul până în Salta era un drum ca în poveste, presărat cu încercări magice şi greu de trecut.