Cordoba
Am ajuns în Cordoba pe seara. Ne-am cazat într-o cameră care se voia twin, dar era, de fapt, un dorm mai mic cu două paturi suprapuse. Camera era mult prea înghesuită şi meschină, se încadra tot în categoria debaralelor. N-avea aer condiţionat, dar, în schimb, ne-a întâmpinat cu o căldură sufocantă care se instalase ca o cucoană în cămăruţa noastră şi care promitea să ne strânga tare la piept peste noapte. Aşa a şi fost, de parcă toată căldura din toată Cordoba a fost burduşită la noi în cameră. Dar dacă asta ar fi fost singura problemă, pe cuvânt că nu ne-am fi plâns: gălăgia a fost prea de tot... Am avut onoarea să ascultăm pe la două noaptea care e bărbatul visurilor unei tinere domniţe: desigur, pe cal alb, frumos, înalt, brunet şi cu ochi negri. Apoi, după aşa discuţii interesante, cavalerii care au ascultat aşa dorinţe au dat drumul la inspiraţie şi au pus pe masă ce aveau ei mai scump: samba braziliana! Hai, fetiţo, uite ce faină e samba noastră dată la maxim! Şi uite aşa, samba a bubuit şi în urechile noastre, nu doar în ale pitzipoancei, de mai, mai, să ne salte din pat. Şi când era Pinguina gata să se dea jos din pat şi să-i sugrume cu samba şi cu mândra lor cu tot, s-a auzit un glas nervos de neamţ care le-a urlat s-o lase mai moale cu prostiile. Şi au lăsat-o, aşa că ne-am culcat şi noi fericiţi cale de vreo 5-10 minute, până când a început o altă graţie să râdă din 10 în 10 secunde la glumele răsuflate ale altor doi crai argentinieni.
(La intrarea în minunatul hostel sunt urări de bun venit în mai multe limbi. Pe treapta 2, surpriză!)
După un aşa start promiţător, am plecat pe la 11 dimineaţa să ne clătim ochii cu minunile oraşului. După o plimbărică de vreo 2 minute pe la o fostă criptă, una din marile atracţii ale oraşului, ne-am retras în piaţa centrală ca să decidem ce altă locaţie renumită mai putem vedea până nu se închide. Nu de alta, dar programul majorităţii muzeelor ţine doar până pe la 1-2... Când ne documentam noi mai cu spor, o ploaie de ceva a căzut din cer. Pinguina a crezut iniţial că sunt nişte crengi desprinse din copac, dar mirosul şi textura au dumirit-o repede că e vorba de altceva: un caca mare de pasăre, întins pe multiple părţi din cap, spate, mâini şi picioare... Şi puţea, d-le, într-un hal, de-ţi pica părul din nas! Ce păsăroi o fi aruncat aşa torpilă? Şi uite aşa ne-am adus aminte cum, când eram mici, ne-am pus toţi de acord că n-ar fi prea bine dacă ar zbura vacile... Nici acum nu ştim ce a fost păsăroiul ăla care, în mijlocul Americii de Sud, a lansat o torpilă cât toate zilele cu miros de peşte... Dacă am fi fost la malul mării, l-am fi declarat pescăruş, dar aşa...
Problema a fost că trebuia să mergem în continuare prin oraş, iar Pinguina era pictată pe ici pe colo cu un maroniu duhnitor... de întors înapoi la hostel, nu era chip, era prea departe şi se închideau toate obiectivele, aşa că ne-am rugat de unii de la un alt hostel să ne lase să le folosim baia să scăpăm de "lut" şi de mirosul care ne urmărea.
Am vizitat catedrala din centrul oraşului, o catedrală care impresionează prin mărime şi stil arhitectural, catedrală care parcă te ia de mână şi te plimbă prin epoci coloniale, romantice şi dispărute, în care sentimentul religios era profund şi puternic. Am zăbovit şi noi câteva minute acolo să ne bucurăm ochii cu arhitectura şi picturile din jur, şi să ne veselim sufletul cu o linişte de pe altă lume.
După experienţa liniştii, am mers la un muzeu de lângă catedrală, muzeu al cărui nume îţi provoacă fiori: Memorialul. E vorba despre o încercare de păstrare vie a istoriei abuzive, absurde şi nedrepte din timpul dictaturii militare, pentru ca generaţiile noi să ia aminte şi să se protejeze de astfel de greşeli. E un muzeu dedicat atrocităţilor comise în oraşul Cordoba, când tineri nevinovaţi au fost luaţi de pe stradă şi aruncaţi într-o închisoare improvizată, urmând ca apoi să fie trimişi în alte închisori. Cordoba era doar un moment, doar începutul chinului acelor tineri. Mulţi dintre ei nu au mai ieşit vii din închisoare... Muzeul este unul foarte emoţionant, am ascultat şi noi un monolog impresionant cu întrebările unui fost deţinut: "Cum poate să-şi iubească nevasta şi să ne tortureze? Cum poate să-şi ţină copiii în braţe şi să ne tortureze? Cum poate să spună vesel bună dimineaţa şi să ne tortureze?" şi monologul continua într-un fel sfâşietor şi emoţionant, făcându-te să te întrebi dacă suntem toţi făcuţi din aceeaşi plămădeală...
Oraşul este, într-adevăr, o bijuterie arhitecturală, aşa cum reiese şi din poze. Noi am mai punctat şi câteva obiective semi-interesante, precum muzeul de artă contemporană sau muzeul de zoologie al Universităţii din Cordoba, dar nu le mai detaliem pe toate aici, că nu vrem să vă plictisim prea tare, nu de alta, dar tot în episodul ăsta mai e de citit şi despre Mendoza.
(începutul dezmăţului - la Cordoba am gătit noi prima dată vacă argentiniană şi am degustat, tot pentru prima oară, celebrul vin argentinian)
Mendoza
La Mendoza am ajuns cu un autobuz de lux, cu scaune largi, care se înclinau până la 160 de grade de aveai impresia că stai într-un pătucean umblător :) Am primit şi mâncare pe autobuz, după bunul obicei argentinian care, ca şi fraţii italieni, par a fi mari amatori de comfort şi voie bună. Am primit mai întâi cena fria, adică nişte gustărele reci, un fel de mâncare de încălzire, nu de alta da tre să antrenezi puţin stomacu înainte să-i dai friptură sau mai ştim noi ce bunătate argentiniană. Şi am halit bunătăţile cu poftă maximă, după care am avut o supriză: ni s-a spus să alegem ce băutura vrem.... Aaa, am uitat să vă spunem că am avut şi un fel de steward, un domnişor care ne-a servit mâncarea şi băutura pe nişte tăviţe care se fixau de scaunele noastre. Revenind la băuturi: alegerea era dintre vin roşu şi whisky. Am ales amândoi vin roşu. Şi s-a dus vinul gâl-gâl pe gâturile noastre uscate şi apoi, am mai primit câte un pahar. Pinguinul a avertizat-o pe Pinguină că lipsa ei de experienţă în ale vinului s-ar putea să se vadă, dar Pinguina a spus că trebuie să se antreneze niţel pentru sesiunea de degustări care îi aştepta la Mendoza. Şi uite aşa, după două păhărele din alea mici de plastic de vin roşu, Pinguina a început să aibă o altă viziune asupra vieţii, obrajii au mai prins culoare, sunetele se auzeau mai difuz, un fior de veselie a urcat din stomac si i-a tras de gură de a lăţit-o până la urechi şi tot aşa. Mai mult s-a apucat de inventat cuvinte. La auzul: "Hihi, te-ai cherchelit, Pinguino", Pinguina a spus: "Nu, nu, nu s-a pinguinit Cherchelina" :))
(ajunşi deja la paharul de şampanie... )
Cum cena caliente nu a mai venit şi a venit doar paharul de şampanie alocat ei, am început să ne punem întrebări: "Unde-i, d-le vaca noastră aburindă? Au spus aştia clar că vom avea cena caliente şi nici urmă de ea". Beleaua a fost că noi o adulmecasem deja, dar nu venea şi la noi. Aşa că am decis să-l întrebăm pe steward unde e cena noastră caliente şi când vine. Băiatu, în dulcele stil argentinian, ne-a răspuns cu o întrebare: "Da nu v-am adus-o?" Puţin confuz şi cu temerea că n-a pricipit prea bine "argentiniana" tipului, Pinguinul s-a întors cu speranţa spre Pinguina, om de bază pân atunci la traduceri dificile. Dar ia-o pe Pinguina de unde nu-i... în locul eu stătea Cherchelina veselă nevoie mare, cu chef de glumă şi de râs, nicidecum de ascultat treburi în spaniolă. I-a spus în hohote de râs că nu aude şi nu înţelege...
Pinguinul nu s-a lăsat intimidat şi după vreo 10 minute s-a dus iarăşi la steward şi i-a explicat că la noi nu a ajuns nicio cena caliente... omu s-a lăsat înduplecat în cele din urmă şi aşa am putut savura şi noi mâncarea caldă mult promisă.
În Mendoza am ajuns dis de dimineaţă şi ne-am cazat la ce avea să devină pentru noi cel mai fain hostel din călătorie. Ne-au întâmpinat frumos cu un mic dejun minunat (regula era că dacă ajungi înainte de ora 10 acolo poţi servi micul dejun) şi o cameră spaţioasă şi curată. Cum în Mendoza nu ai prea multe de văzut, locul în care stai e bine să fie unul cât mai plăcut.
În Mendoza avem unele din cele mai faine amintiri, şi asta nu neapărat din cauza oraşului sau a obiectivelor punctate, ci pentru că ne-am făcut noi, singurei, distracţii în fiecare zi. Cum regiunea e faimoasă în lumea întreagă pentru vinăriile şi vinul de poveste, am hotărât să gustăm şi noi vinuri de mai multe feluri. Şi cum la un pahar de vin trebuie să asortezi şi o friptură, uite aşa, am devenit noi în cele 4 zile de stat în Mendoza mari mâncători de vacă argentiniană, preparată în 3 feluri diferite: la cuptor, în tigaie şi la grătar. Le chef a fost Pinguina :) A fost extrem de bună carnea, vinul a fost bun, dar nu grozav.
(Hai noroc!)
(Noroace multe de la Pinguini!)
(minunea culinară)
(hai să mai ciocnim un păhărel de vin :))
(and it's yummy, yummy. yummy to your tummy, tummy, tummy... aşa zice vorba cântecului, nu noi:)) )
(o nouă zi, o nouă încântare)
(reţeta Pinguinului: orez chinezesc... foarte bun, parol!)
(harta aragazului: în stânga, friptura mult aşteptată pentru ziua respectivă, în dreapta, orezul Pinguinului pentru călătoria cu autobuzul de a doua zi, în centru sus, pulpiţe prăjite drept "garnitură" pentru orez)
Ca să învăţăm şi noi mai bine cum stă treaba cu vinul şi asortarea lui cu mâncarea, am fost la degustări. La câţiva kilometri (pe care îi puteti parcurge cu autobuzul) de oraşul Mendoza se află zona cu vinării. Acolo am luat o bicicletă ca să putem vizita şi degusta din mai multe locuri. Acu o să vă întrebaţi cum se pupă bicicleta cu degustatul? Destul de bine, am zice noi :) Probleme au fost mai degrabă din cauza drumului foarte îngust pe care mergeau maşini cu viteză un pic cam mare. Noroc că, la un moment dat, a apărut un poliţist care ne-a tot vegheat ca să ajungem cu bine la ultima destinaţie. Experienţă interesantă cu vinul, dar n-am învăţat prea multe despre potrivirea lui cu felurile de mâncare.
(măslini)
(la degustat în vinării)
Treaba cu vinul în Mendoza s-a extins şi în hostel, unde, pe lângă vinul pe care ni l-am procurat singuri, am mai primit şi câte un pahar de vin roşu, gratis, în fiecare seară, de la hostelul nostru. La final, când am mulţumit pentru ospitalitate, oamenii ne-au mai dat şi câte o sticluţă de vin pe care scria numele hostelului. Recomandăm cu căldură o excursie în ţara lui Bacchus argentinian şi un popas la Hostel Mora.
Oraşul Mendoza, în sine, face parte din categoria oraşelor mici, dar extrem de plăcute, cu parcuri, linişte şi oameni simpatici. Apropo de oameni simpatici, ştiţi cu cine ne-am întâlnit în Mendoza? Cu Ignacio, un chilian cam de vârsta Pinguinei, care a făcut liceul în România pe vremea când tatăl său era ambasador la noi. Ne-a auzit sporovăind româneşte în bucătăria hostelului şi ni s-a adresat în limba noastră. Am rămas puţin uluiţi, nu de alta da nu ţi se întâmplă toată ziua să fii abordat într-o română perfectă de un străin :) Şi aşa am aflat cum de vorbeşte bine româneşte. Ne-a invitat să-l contactăm când mergem în Chile şi veţi afla şi voi în episoadele următoare dacă am făcut aşa sau nu :D
Pe cai flăcăi, spre Bariloche!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu