Argentina - Bariloche

Am plecat cu speranţe mari către nordul Patagoniei, ne aştepta un ţinut despre care auzisem doar la geografie, undeva prin generală. Şi parcă asta nu era destul, Bariloche este una dintre cele mai râvnite destinaţii de vacanţă din Argentina şi se află în mijlocul a ceea ce se numeşte Districtul Lacurilor. Nu ştiam noi mare lucru despre acest district, dar numai numele promitea peisaje speciale. Ba chiar mai mult: Bariloche se numeşte Elveţia Americii de Sud! Aşa că aşteptările noastre erau la maxim, munţii şi lacurile n-aveau cum să nu creeze un peisaj de poveste.

Ne alesesem un hostel bun, iar cum ţinutul promitea privelişti memorabile, am rezervat chiar 4 nopţi. Mai mult, Steaua Pinguinului urma să joace pe joi după-amiază, aşa că, ce să mai, simţeam deja că începe paradisul.

Am ajuns în Bariloche după vreo 20 de ore de mers cu autobuzul. Am luat un taxi care ne-a costat vreo 5 dolari pentru cei 2-3 km de la autogară la hostel şi am sosit la ce trebuia să fie minunata noastră cazare de nota aproape 9 de pe site-ul de rezervări. Acolo am găsit un loc prăfuit, unde curăţenia era prioritatea numărul 3 sau 4... Femeia de servici era şi recepţionistă, şi patroană, şi manager, şi agent de turism. Cel mai simpatic personaj de acolo a fost Jack, câinele hostelului: un Saint Bernard cu un cap cât toate zilele. Pinguina a îngheţat iniţial, când l-a văzut cum si-a strecurat "căpuţul" între noi doi, la doar 2 cm de picioarele ei. Dar după vreo 2 zile, a ajuns să-l îndrăgească, a pus mâna pe el din proprie iniţiativă şi a vrut chiar să facă poze cu el, dar, din păcate, nu a mai fost timp pentru asta, aşa că nu are cu ce să se mândrească aici pe blog :))) Pozele ar fi trebuit să arate ceva de genul:

(Pinguinul şi Jack, sau Şac, pe argentiniana. Saint Bernardul este mascota oraşului. Pare mic, dar nu e chiar aşa... are peste 60 de kile)

Prima impresie despre loc: înr-adevăr, îţi tăia respitaţia. Nu peisajul, ci praful din atmosferă. Ce n-am apucat noi să vedem furtună de nisip în Emirate, lasă că avem acum ocazia. La poalele staţiunii se afla un lac, iar în spatele lacului se aflau nişte munţi frumoşi pe care nu-i puteam vedea de praful din aer. Totul părea înceţoşat... dar entuziasmul nostru era încă mare, căci, nu-i aşa, ne aflam în unul din cele mai pitoreşti locuri din Argentina.

(lacul şi, în spatele lui, munţii) 

(piaţa centrală)

A doua zi, am mers către Piscul Campanario, pe care te poţi sui cu telescaunul, pentru frumuşica sumă de 10 USD, sau gratis pe propriile picioare. Noi am fi ales gratis, dar cei de la telescaun ne-au spus că nu are rost să ne chinuim, că nu se vede nimic de sus. Praful era încă acolo, obstrucţionând orice urmă de privelişte. Aşa că ne-am retras, încet-incet, către şi mai prăfuitul nostru hostel...

Distracţia principală în minunatul Bariloche este admiratul peisajului, care, după cum spuneam, îţi taie respiraţia. Şi partea leului din acest admirat de peisaj se află în parcul naţional Nahuel Huapi, aflat la doar 20 Km de Bariloche. Există o şosea care trece prin parcul ăsta, iar porţiunea aia de şosea este cea mai vizitată bucată din vreun parc naţional din Argentina. Acest record promitea multe, aşa că musai trebuia să mergem şi noi p-acolo. Aflasem de la femeia de servici a hostelului (ăăă, pardon, agenta de turism) că şoseaua are cam 60 Km şi că majoritatea lumii merge acolo cu bicicleta. Numai că 60 Km cu bicicleta pe un drum deluros ne-au cam dezarmat... plus că nenorocitele de biciclete costau cam 20 USD de persoană... Păi, la banii ăştia, aproape că le luam de noi din Carrefour din Bucureşti. Dar nu eram în Bucureşti, parcul trebuia văzut musai, aşa că ne-am aliat cu doi britanici şi am decis să mergem cu taxiul, care, de persoană, ieşea niţel mai ieftin, şi, în plus, ne scutea de vreo 60 Km de pedalat. Femeia de servici, care ne-a aranjat toată treaba cu taxiul, ne-a promis vreo 3 ore de vizitat, cu opriri la toate locurile unde se poate admira peisajul şi de unde se pot face poze. Cele 3 ore au fost, de fapt, vreo 45 de minute... iar mulţimea de puncte de unde se poate admira peisajul: 2 la număr! În rest, pădure, pădure şi iar pădure :((( Dar de unde discrepanţa între realitate şi vorbele femeii de servici? Păi se pare că cei 60 Km includeau şi drumul dus-întors din Bariloche pân' la parc, adică 2 x 20 Km = 40 Km (în paranteză fie spus, bicicletele se luau de la intrarea parcului, până acolo, dus-întors, trebuia să mergi cu un autobuz. Aşa că erau doar 20 Km de pedalat, informaţia cu 60 Km dovedindu-se cea mai proastă primită vreodată de la un agent de turism... ăăă, pardon, femeie de servici). Vă rugăm insistent să admiraţi şi să vă bucuraţi de următoarele poze, care ne-au costat, una peste alta, cam 10 dolari bucata. Admiraţi-le cum se cuvine, chiar dacă munţii nu se văd prea bine de ceaţa şi praful din aer. Este vorba, totuşi, de una din cele mai faine destinaţii de vacanţă din Argentina şi de nordul Patagoniei, un ţinut cu nume de legendă.

Într-un final, a venit şi ploaia la Bariloche. Ni s-a spus că dacă plouă până şi puţin, tot praful se va aşterne şi priveliştea chiar că ne va da pe spate. A plouat cale de vreo zi jumate, doar că praful a fost  înlocuit de norii din care ieşea mult dorita ploaie. Şi uite aşa am rămas neimpresionaţi pân' la capăt de aşa minune de loc.

Ei, dar dacă distracţia s-a tot încăpăţanat să vină la noi cale de trei zile, ei bine, în ultima zi, am decis să aducem singuri distracţia la noi în felul următor: am cumpărat vită de la supermarket, vinuţ alb dulce, cartofi, şi am făcut un grătar pe cinste. Ne-am distrat de unii singuri până n-am mai putut şi ne-am dus toropiţi de oboseală (poate şi de aburi ameţitori:))) la culcare. Ei, da ce credeţi că am avut parte de somn? Nu! A duduit camera cu noi preţ de vreo juma de noapte din cauza barului de sub hostel... care tocmai se redeschidea... minunat! A doua zi, urma să plecăm... Check-out-ul la respectivul hostel se face la ora 10... oameni fără simţăminte... auzi tu, la 10... Chiori de somn, ne-am îndreptat alene, cu bagaje cu tot, spre recepţie ca să "reglăm conturile". Tipa, cea cu multe funcţii, ne-a zis că e ziua check-out-ului. Asta ştiam şi noi, că doar de aia cărasem băgăjoaiele până jos şi-i dădusem cheia... Ridicăm din sprâncene... Tipa insistă: "La ora 10 e check-out-ul", "Ştim"... vine şi explicaţia "salvatoare": trebuie să plecaţi! Ceee? Cum adică să plecăm? Avem autobuz de-abia la ora 2... Tipa nu se lasă: "Asta e regula hostelului: la ora 10 e check-out-ul", "bine, bine, am zis noi, da am făcut check-out-ul... am plătit, ţi-am dat banii... Ce ne tot omori cu check-out-ul?" ... După multe întrebări de genul, pricepem că femeia agento-manago-patrono-etc ne poftea frumuşel afară, că doar ne luase deja banii şi gata "hai, marş afară!". I-am spus şi noi indignaţi că n-am mai văzut aşa ceva în toată lumea, că n-am mai auzit de aşa regulă... şi pe ea a durut-o fix în... mai mult a zis să ne ducem în lume dacă aşa e prin lume. Neruşinată, neprofesionistă, îngâmfată şi puţin proastă, am zice noi. Din fericire, restul argentinienilor cu care am avut de-a face au fost extrem de drăguţi şi de amabili, per total, nouă lăsându-ne impresia de popor primitor, ospitalier şi fain.

Şi culmea ironiei: cu vreo oră înainte să ne suim bucuroşi în autobuzul care urma să ne încheie plictiseala din Bariloche, totul s-a înseninat şi am văzut şi noi nesimţiţii ăia de munţi. Trebuie să recunoaştem că erau frumoşi, dar parcă nu ar fi meritat 20 de ore de autobuz, nici chiar aşa, fără praf şi fără ceaţă. În drum spre noua noastră destinaţie, Chile, am trecut şi munţii ăia mult lăudaţi şi am văzut de ce era atâta praf prin aer: toţi munţii sunt acoperiţi de un strat gros de praf care, am crezut noi la vremea respectivă, este ridicat în aer de vânturile prea puternice. Dar am aflat peste vreo săptămână şi ceva că, de fapt, tot praful ăla e cenuşă vulcanică de la un vulcan din Chile, pe care o suflă vântul tocmai peste Bariloche. Vulcanul ăla tocmai ce a început să erupă de vreo jumătate de an sau ceva de genul, dar cum noi ştiam că Vezuviul a erupt vreo zece ani la rând, nu puteam decât să sperăm că respectivul vulcan o să-i distrugă afacerea de tot nesimţitei de femeie de servici din Bariloche!

(cenuşă vulcanică peste cenuşă vulcanică...) 

Şi nişte bonusuri:

(cal cu vitiligo) 

(no comment)