Malaezia - Kuala Lumpur

Primul contact cu Malaezia a fost prin Penang, oraş mult lăudat de Lonely Planet, dar urât din tot sufletul de noi. Am ajuns acolo seara târziu şi am purces la căutat de cazări. Preţuri astronomice în comparaţie cu Tailanda pentru nişte camera jegoase şi, surpriza locului, fără GEAMURI. Când Pinguina l-a întrebat pe un nenea: "bre, da de ce nu aveţi geamuri" i s-a replicat scurt că dacă vrea geamuri să meargă la hotel. Pinguinul a avut şi el contact cu groaza în perindările lui după camere. I s-a arătat, spre exemplu o cameră, cu baie chipurile, care nu avea geam, lenjeria era neschimbată, puţea îngrozitor, pereţii erau plini de igrasie, iar minunata baie nu poseda "tron":)))) A fost întrebat dacă îi place, dar nu i-au mai auzit răspunsul, că în urma lui erau rotocoale mari de praf de la fuga subită:)) Şi toate astea la minunatul preţ de 17$, cu care în Tailanda stai decent. Cum poţi, dom'le, să prezinţi o cameră mai împuţită decât o budă publică şi să mai şi întrebi senin "Do you like it?" Noi asta nu am înţeles... câtă puturoşenie, păi să nu pui tu mâna pe o găleată de var să acoperi igrasia într-o după-amiază?

Ne-am mulţumit cu o cameră dubioasă, fără geamuri, fără net, de altfel fără nimic în afară de pat... Am plătit cât am dat şi în Bangkok la hotel, dar diferenţa era uriaşă. Aveam să constatăm, uitându-ne după cazare pentru Kuala Lumpur, că situaţia era destul de dramatică în toată ţara. Standardele aici scădeau simţitor, dar preţurile urcau cu nesimţire. Am ales şi noi un hotel in Kuala Lumpur după multe cercetări pe internet şi plecam cu speranţa spre KL, undeva pe la 3 după-amiaza. Beleaua era că Pinguinul trebuia să se întoarcă în minunatul Penang ca să-şi dea examenele de ACCA.

Am ajuns târziu în Kuala Lumpur, dar am nimerit la un hotel decent, undeva chiar în buricul târgului, acolo unde se fac toate socotelile şi se numără toţi banii:))) nici chiar aşa, dar am fost cazaţi chiar în centru, lângă o clădire imensă şi un templu hindus. Aşa am avut şi noi ocazia să vedem cum se roagă hinduşii: luau câte o nucă de cocos, o ridicau deasupra capului, rosteau căteva vorbe şi apoi cu toată forţa o dădeau de pamânt. Rugăciunea avea valoare doar dacă se spărgea. Am stat şi noi ca spectatori la câteva rugăciuni şi am pus pariuri că o tanti n-o să reuşească s-o spargă, şi culmea chiar n-a reuşit:)) O fi fost de la cârcoteala noastră:)) Oricum s-a chinuit femeia de câteva ori până i s-a împlinit şi ei dorinţa:))

Oraşul este extrem de plăcut, fiind o combinaţie de malay (malaezieni get-beget), indieni şi chinezi. De fapt, totă Malaezia este o combinaţie dintre aceste trei naţii. Noi am crezut că aşa o combinaţie va fi îngrozitoare, dar ne-am înşelat, căci este frumoasă şi armonioasă, fiecare cultură manifestându-şi individual trăsăturile, aparţinând totuşi unui peisaj unitar. Un fel de diversitate foarte distinctă dar unită. Toate aceste trei naţii vorbesc malaeziană, deşi între ei folosesc limba maternă. În plus, se foloseşte mult şi engleza, poţi auzi malay sau chinezi vorbind engleză între ei, deşi urma să aflăm că asta se întâmplă mai mult de fitză, căci la ei acasă o dau tot pe ce ştiu ei mai bine. Între cele trei etnii se leagă prietenii, mai ales în şcoală, dar când vine vorba de căsătorie, treburile nu se prea amestecă. Malayii sunt musulmani, aşa că orice căsătorie între ei şi cineva din afară trebuie să se lase musai cu convertirea partenerului, ceea ce e mai rar. Chinezii, de exemplu, sunt destul de leneşi şi nu ar dori în ruptul capului să se roage de 5 ori pe zi. Prea multă muncă :).

Etnic, în Malaezia sunt 70% malay, prin urmare puterea politică este în mâna lor. Cu toate astea, economia este controlată de... pragmaticii chinezi. Şi asta în ciuda faptului că prin `70 s-au dat nişte legi care să încurajeze business-ul malay, prin taxe mai mici şi împrumuturi ieftine de la stat. Rezultatul a peste 30 de ani de politică pro-malay: nicio schimbare pe scena economică! Oricum, malaezienii nu o duc prea rău, salariile fiind cam ca pe la noi, dacă nu chiar mai mari puţin. În plus, dacă ai sub 3.000 RON venit pe familie (indiferent de numărul de capete), poţi cumpăra apartamente în stil ANL la preţuri de 15.000 USD. Colac peste pupăză, mai primeşti şi 5 milioane de lei vechi pe an ajutor de la stat, asta aşa, pentru încurajarea consumului, că tot e criză.

Am fost în Little India şi ne-am bucurat ochii cu priveliştile colorate din magazine, apoi am mers la atracţiile principale ale oraşului: turnurile Petronas, printre cele mai înalte clădiri din lume. Din păcate, nu am putut să le vizităm pentru că erau închise pentru o lună... Ne-am bucurat de ele de jos şi ne-am zgâiat gâturile ca se le vedem cât mai bine. Destinaţia următoare a fost turnul de televiziune, de unde am putut admira tot oraşul. Priveliştea a meritat, dar distracţiile care au venit cu biletul, ioc. Pinguinul ţine să menţioneze că Pinguina a insistat să luăm şi aceste extra-uri. Pinguina ţine şi ea să menţioneze că flyerele cu atracţii erau extrem de atractive, nimeni nu ar fi rezistat tentaţiilor :)). Pinguinul ţine să mai adauge că nu se află printre acei "nimeni", ba mai mult, crede că mulţimea acestor "nimeni" nu e prea mare. Pinguina, la rândul ei, ţine să adauge că mulţimea de "nimeni" de la atracţii a fost destul de mare. Şi, astfel, nu am fost singurii care au vizitat grădina zoologică tropicală cu sute de animale, simulatorul de Formula 1 şi plimbarea cu poneiul. Sutele de animale din gradina zoologică au fost mulţi şerpi, şopârle, papagali, paianjeni, ceva gândaci şi nişte şobolani (da, chiar şobolani obişnuiţi, din ăia mari de canal). Nu ar fi fost foarte rău dacă nu ar fi fost aşa de înghesuite. Simulatorul de Formula 1 a fost doar un joc jalnic pe calculator, noi aşteptându-ne la ceva cu simulare de mişcare. Şi ce credeţi: această minunată atracţie se închide pentru 2 ore în vederea "răcirii sistemelor". Cireaşa de pe tort a fost distracţia cu poneiul:D Pinguina a vrut mai mult distracţia cu poneiul, dar când a ajuns lângă ei s-a răzgândit, i s-a făcut milă de ei. Că deşi e silfidă, nici animalul nu era prea mare...

(Little India şi un milion de indieni pe stradă) 

(turnul de televiziune) 

(aproape)

(departe)

Dacă am fost la indieni, trebuia să mergem şi la chinezi. Nu e mare lucru de menţionat, doar un du-te vino continuu, colorătură, mizerie, kitsch, chinezăreală, pe scurt:D Am fost şi într-un târg de lucruri artistice, tradiţionale. Am văzut măiestria oamenilor transformată în tot felul de briz-brizuri si prostioare vândute ca suveniruri.

Cu mâncarea n-avem prea multe comentarii, nu de alta, dar am tot vizitat KFC -ul local întrucat am mai dezvoltat câteva simptome, sau mintea noastră a mai dezvoltat:D şi am vrut să fim siguri că nu mai păţim şi alte belele. Pinguinul a făcut febră în a treia zi de KL şi am fugit repede la spital. Am fost la unul public pentru că auzisem că au un sistem medical decent în care poţi avea încredere. Ajunşi acolo, ne-am dumirit cum stă de fapt treaba după doar 5 minute, când ne-au luat temperatura amândurora. Şi, deşi Pinguinul avusese 37.8 pe ambele termometre din dotarea personală, la spital avea o temperatură normală de 36.7. Asta a fost peste puterea noastră de înţelegere: ne aflam la camera de gardă numită "fever center", însă acolo nu se putea depista febra. Băieţii aveau un termometru high tech de frunte care funcţiona cu infraroşii. Bizarul s-a adâncit în cabinetul medicului: Pinguinul a protestat la măsurătoarea efectuată de dubiosul aparat, însă doctorul a insistat că aparatul este foarte precis, însă se poate ca aerul condiţionat sau transpiraţia să răcească fruntea, astfel măsurătoarea nefiind tocmai cum trebuie. Explicaţie absurdă, am zice noi... mă rog, să nu credeţi că serviciile medicale de acolo ne-au impresionat negativ doar prin asta: urmează bomboana: Pinguinul a cerut nişte analize de sânge, aşa cum ştia din Tailanda că se face cu oamenii cu febră, dar răspunsul a fost prompt: du-te acasă şi vino înapoi peste 4 zile dacă încă mai ai febră, că aici e spital public şi avem prea mulţi pacienţi şi nu putem face atâtea analize. Dar plătim, am zis noi. Nu contează, că toată lumea plăteşte, dar tot nu se poate. Acuma, noi nu suntem doctori, dar alţii care sunt ne-au zis că dacă ai febră prin zonele tropicale trebuie să te prezinţi în 24 de ore la doctor, nu după patru zile... Şi uite aşa ne-am văzut obligaţi să găsim un alt spital, în care măcar termometrul să funcţioneze. Ne-a ajutat un taximetrist să mergem la un spital privat, unde i-au găsit 37.8. La analize, însă, nu i-a ieşi nimic, i s-a spus că e devreme, dar că probabil "something is coming in"... vreo infecţie, ceva, dar trebuie să mai aşteptăm şi alte simptome. Acel ceva nu a mai apărut, din fericire pentru noi:) Am dezvoltat o teamă uşor obsesivă după episodul Pinguinei cu Dengue, dar sperăm să ne vindecăm temerile în destinaţia noastră următoare: Singapore.

Şi nişte bonusuri: doi pinguini şi o cămilă: