Tailanda - Bangkok

Am intrat în Bangkok pe calea aerului, după o cursă de aproximativ 50 de minute. Viza se poate lua de pe aeroport, şi, conform Lonely Planet-ului, e mai bine să intri în Tailanda cu avionul, pentru că aşa poţi obţine o viză mai lungă: 30 de zile în loc de 15, cât ai obţine dacă ai trece o frontieră terestră. Din păcate pentru noi, am obţinut doar 15 zile de viză... se pare că lucrurile s-au mai schimbat între timp. Erau afişe mari peste tot că durata maximă a vizei este de 15 zile, "take it or leave it". Dar cum "leave it" nu era o optiune, a trebuit să "take it".

Am plecat spre hotel, un hotel ales special pentru proximitatea faţă de spitalul Bumrungrad, se pare cel mai bun din Bangkok. Aşa că noi nu am ştiut unde o să nimerim. Ajunşi acolo, surpriză: hotelul era în cartierul arăbesc şi Doamne! (pardon, Alah!), ce ne-au mai văzut ochii: mulţi, mulţi arabi, cu bărbi lungi, îmbrăcaţi în "rochiile" lor tradiţionale, cu cuşmeliile pe cap, femeile acoperite până la ochi de văluri negre şi... pentru că am ajuns mai pe seară, prostituate cât cuprinde. Exceptându-le pe acestea, care se potriveau foarte bine cu ceea ce auzisem noi despre Tailanda, restul peisajului părea rupt de undeva din Orientul Mijlociu sau de prin Nordul Africii, nicidecum din Asia de Sud Est. Nu prea ştim noi cum se îmbina la nivel teoretic prostituţia cu musulmanii îmbrăcaţi tradiţional, dar la nivel practic peisajul nu arăta rău de loc. Strada era animată, plină de lumini, cu oameni care mai de care mai exotici, cu multe magazine de tot felul, cu tarabe cu fructe, sucuri şi mâncare la care se adăugau multe, multe restaurante arăbeşti. Cum noi veneam după Cambogia şi Vietnam, ţări mult mai sărace, ne-am simţit un pic ca la prima călătorie în Europa de Vest, după ani de comunism: lumină pe străzi, magazine cu produse pe care să şi vrei să le cumperi, mâncare apetisantă la tot pasul, ce mai, un paradis!

După ce ne-am cazat, am fugit repede la spital ca să vedem în ce stare se afla, de fapt, Pinguina. Spitalul arăta impresionant: clădre imensă, servicii ca la un hotel de 5 stele, dotări performante, personal foarte amabil şi săritor. Au luat-o repede în primire pe Pinguină, i-au luat temperatura, tensiunea, au înregistrat-o, i-au dat un doctor care i-a făcut analizele. Într-o oră au şi venit rezultatele: Malarie - negativ, Tifoida - negativ, Dengue - pozitiv. Se confirma, aşadar, diagnosticul de Dengue. Recomandarea doctorului: fugi acasă şi te odihneşte pentru că nu ai un caz cu probleme, iar boala oricum nu are tratament, bea lichide şi cam atât.

Ne-au spus şi că perioada cea mai grea vine abia după 7 zile de la debutul bolii, atunci când numărul trombocitelor ajunge la minim. Trombocitele, dacă mai ţineţi minte, sunt chestiile alea din sânge care ajută la coagulare şi care scad daca ai Dengue, existând riscul să sângerezi spontan pe nas, gură, ochi, urechi, pe interior sau pe sub piele şi, astfel, să mori. Dar asta nu se întâmplă decât în cazurile foarte grave, Pinguina nefiind unul dintre ele. Doctorii ne-au sfătuit să ne întoarcem peste vreo 4 zile, dar noi ne-am întors cale de 4 zile. Adică am verificat zilnic numărul nenorocitelor ălora de trombocite. In primele 3 zile, ele au continuat să scadă de la zi la zi, dar în a patra, în sfârşit, au crescut niţel, astfel că boala a fost declarată oficial vindecată. Pentru a vă da seama de ce doctorii ne tot trimeteau acasă şi ne ziceau nu e nevoie să mai dăm pe la spital, trebuie să punem lucrurile puţin în perspectivă: numărul normal de trombocite  este între 150 şi 450 de mii. Pinguina a avut la începutul bolii undeva pe la 300 de mii. Numărul minim înregistrat a fost cam de 170 de mii. Pe la 50 de mii te gândeşti să te internezi în spital, iar nivelul de pericol, când poţi sângera spontan, este undeva pe la 10 sau chiar 5 mii. Aşa că, da, eram departe de zona periculoasă, dar în capetele noastre 170 era prea aproape de 150 (limita minimă a normalului) şi prea departe de 300 (normalul Pinguinei).

Dar acum să revenim la Bangkok. Multă lume nu ştie, dar Tailanda este ţara transsexualilor. Da, aţi citit bine, este plin de băieţei îmbrăcaţi în fetiţe. Cei mai mulţi au şi operaţii de mărire a, să le zicem, sânilor. Se pare că instalaţia de jos se păstrează, pentru că altfel, nu-i aşa, unde ar mai fi farmecul? Sunt perfect acceptaţi de societate şi, după informaţiile noastre, separarea apare undeva în adolescenţă, când o parte din băieţei trec în tabăra fetiţelor. Noi ne-am întrebat cum o fi să fii părinte de aşa ceva:
Î: "Ce mai face băiatul tău?"
R: "Bine, a intrat la şcoală."
Î: "Ce mai face băiatul tău?"
R: "Bine, a trecut a doua."
Î: "Ce mai face băiatul tău?"
R: "Bine, a trecut a treia."
.
.
.
.
Î: "Ce mai face băiatul tău?"
R: "Fata mea a trecut a zecea."

Noi i-am găsit lucrând în supermaketuri, la agenţii de turism la spital şi, desigur, pe stradă, acolo unde îşi dezvăluie picioruşele, sânişorii, spatele cam prea dezvoltat şi tot aşa. Mulţi străini sunt, însă, fraieriţi pentru că, de multe ori, "deghizarea" este muuuult prea bună şi în loc de o fetiţă au parte de altceva mai exotic:)) Multă lume ne-a întrebat dacă îţi dai seama care ce sunt: ce putem zice, pe ăia mai puţini reuşiţi, pe care i-am şi depistat, ştim că i-am depistat, pe ceilalţi, pe care nu i-am ginit, nu ştim că nu i-am ginit. Deci... cine vrea să  încerce, pe riscul lui :))) dar să ştiţi că ţepe sunt destule.

Am uitat să vă spunem despre inundaţii: aşa cum am mai menţionat şi în episoadele anterioare, anul acesta Asia de Sud-Est a fost inundată cum nu a mai fost în zeci de ani, aproximativ 40% fiind sub ape. Pe la ştiri gemea de informaţii, care mai de care mai contradictorii, cum că azi-mâine tot Bangkok-ul se va inunta. Declaraţiile oficialităţilor erau de o varză totală, ba că vine, ba că nu vine viitura. Noi am văzut inundaţiile doar din avion, căci străzile erau (încă) uscate. Paradoxal, primul nostru contact cu inundaţiile a fost, de fapt, lipsa apei. E vorba de apa din supermarket: nu se mai găsea, pentru că lumea îşi făcuse provizii. De la zi la zi au mai dispărut, în ordine: berea ieftină, berea scumpă, sucurile necarbogazoase. Să mai spună cineva că berea nu se bea de sete... vedeţi, poporul a votat!

(un RON face cam 10 monedă locală)

Am vrut să vizităm şi cartierul chinezesc, dar ni s-a zis că e deja inundat. Tocmai de aia am plecat într-acolo, sperând să vedem ce nu văzusem până atunci: apă pe străzi. Nu am văzut apa, se pare că nu venise încă, dar toata lumea se pregătea de zor: construiau mici ziduri în faţa casei sau a magazinelor, unele mai de soi, altele mai în stil chinezesc (adică mai de mântuială). Dar, deocamdată, cum încă apele erau departe, ne-am bucurat de cartierul chinezesc cel foarte colorat şi mult prea luminat.

Următorul obiectiv a fost Palatul Imperial, principala atracţie din Bangkok. E de fapt un complex de clădiri, care mai de care mai sclipicioase, mai colorate şi mai mari. Totul pare bătut în aur şi pietre preţioase, dar, de fapt, sunt doar bucăţele mici de oglindă colorată. Ai puţin sentimentul că ai dat peste un palat ţigănesc muuult prea împodobit!

În interiorul Palatului Imperial poţi vizita atracţia serii: templul unde se află cel mai mare Budha făcut din jasp din lume! Păi când te duci să vezi cel mai mare ceva din lume, apoi te aştepţi să fie mare, nu glumă. Mai ales că noi nu prea ştiam ce-i ăla jasp. Bine, nici acum nu ştim ce e, dar trebuie că e un material extrem de preţios, întrucât cel mai mare Budha din jasp din lume ar fi încăput de vreo două-trei ori în rucsacul Pinguinei. Nenorocirea şi mai mare a fost că l-am văzut de foarte departe, pentru că nu te puteai apropia prea tare. Şi pentru privilegiul de a privi de la mare distanţă pe cel mai mare Budha din jasp din lume, a trebuit să ne şi descălţăm şi, din respect, să stăm pe jos, navând voie să umblăm de capul nostru prin templu. Şi bomboana de pe colivă: nu ai voie să-i arăţi lui Budha tălpile! Aşa că a trebuit să ne aşezăm jos cu grijă şi să ne ridicăm tot cu grijă, să nu carecumva să se ofenseze Budha cel de jasp.

(Acolo undeva în zare se poate vedea Budha cel de jasp... poze mai bune nu avem, căci, bine înţeles, nu se puteau face poze înăuntru templului, ci doar de afara. Dar nu-i aşa că nu vă pare rău? Nici nouă...)

Am ieşit din palat, unde am fost luaţi în primire de celebrii excroci din Bangkok. Sunt nişte moşulici (sau, cel puţin, noi doar moşulici am prins) care îţi explică diverse treburi, de exemplu că biletul tău e bun şi pentru alt obiectiv sau că ce vrei tu să vezi e inchis sau mai ştiu şi eu ce (noi n-am avut parte decât de aceste două texte, dar am auzit că ar mai fi şi altele). Oricum, scopul este să te ducă la vreun templu obscur unde să plăteşti o intrare pe măsura talentului de escroc al moşulicului. Eventual, pentru onoarea asta, îi mai dai şi lui nişte bani, că doar nu a făcut degeaba pa ghidul, nu?

Şi uite aşa am ajuns la templul lui "Reclining Budha", adică, în traducere liberă, templul lui Budha tolănit. Mai exact, este vorba de Budha exact în momentul iluminării: se pare că iluminarea lui budha s-a produs pe când stătea întins şi cu o mână sub cap. Dacă Budha de jasp a dezamăgit prin dimensiuni, apoi ăsta nu: stătea lungit, într-o clădire foarte mare, căt să încapă toţi cei 30 de metri ai săi.

Cât priveşte mâncarea, am trecut de la porţiile foarte mici şi fără gust din Vietnam la porţii generoase, la un preţ rezonabil şi cu un gust extrem de bun din Tailanda. Până când şi mâncarea gratis din spital (pe care o puteai găsi pe seară la camera de urgenţă) era foarte bună. Ne-am delectat o dată şi cu mâncare arăbească (cam scumpă totuşi), însă mâncarea noastră de bază a fost, fie shaorma de la colţ, fie mâncarea din spital (atât cea gratis, cât şi cea de la cantina spitalului, care era incredibil de bună şi de rezonabilă la preţ).

Cum Dengue e peste tot în Asia, şi poţi fi muşcat de ţânţarii  care transmit Dengue (nişte ţânţari cu alb şi negru) mai ales în oraşe, am adoptat un nou fashion: mâneci lungi, pantaloni lungi, şosete trase peste pantaloni (ca nişte tocilari:))), şi mult spray cu DEET, protecţia cea mai eficientă împotriva ţânţarilor. Acest nou fashion o fi bun împotriva ţânţarilor, dar mori de cald: pe aici să tot fie vreo 30-30 şi ceva de grade, aşa că mânecile lungi sunt o adevărată provocare de purtat. Dar acum suntem păţiţi, aşa că trebuie să îndurăm. Aşa am ajuns să ne luăm şi plasă de ţânţari să dormim sub ea, o chestie utilă, dar deosebit de enervantă când vine vorba s-o întinzi în fiecare seară.

Când am achiziţionat plasa de ţânţari, am avut ocazia să vedem cum arată un supermarket din Bagkok: mare, ieftin şi plin de chestii faine. Şi ce ne-am mai bucurat sufleţelele cu prăjituri cu ciocolată, sucuri naturale abia stoarse şi alte minuni după care ni s-au scurs ochii. Şi, da, nu suntem mâncăi şi nici pofticioşi, suntem doar mâncău şi pofticioasă :)))