Scriem de data asta din indepartatul Vietnam, un Vietnam in care n-am poposit decat de cateva zile, dar simtim ca deja il cunoastem:)
In prima zi am trecut granita prin Hekou (localitate din China), peste un pod, la picior, cu bagajele in spinare (cool, nu?) si am intrat in primul orasel vietnamez, pe nume Lao Cai. Diferenta dintre cele doua maluri, chinez respectiv vietnamez, e uriasa... la chinezi, curatel si dichisit, la vietnamezi, haos si murdarie pe strazi. Am scos bani locali de la un bancomat murdar si, cu bagajoaiele in spate, am purces spre statia de microbuze... si cum mergeam noi asa, am realizat ca nu stiam unde era statia de microbuze, pentru ca la noi in ghid (Lonely Planet pentru toata Asia de Sud-Est si nu doar de Vietnam) lipsea aceasta informatie. Am inceput sa intrebam in stanga si in dreapta de SAPA, oraselul in care voiam noi sa ajungem. Lumea se uita la noi ca la urs, nimeni nu vorbea boaba de engleza sau chineza, dar ne mai aratau din cand in cand pe unde sa o luam. Din semn in semn, am ajuns, se pare, pe drumul potrivit. Un nenea pe motocicleta a zis, in limba lui (sau o fi fost o incercare de engleza?:))) ca mai sunt cam 3 km pana la statie si ca ne duce el pana acolo. Am incercat sa-i aratam prin semne ca 2 oameni cu 4 rucsaci nu incap pe scuterul lui, dar n-a parut sa priceapa si o tot dadea inainte cu ideea lui. Asa ca l-am refuzat si am plecat singurei ca magarusii cu bagajele spre locul indicat de el. Si am mers, si am tot mers, cale de vreo 10 randuri de transpiratii pana la un moment dat cand blestemam deja tot ce era in bagaj. Cam tot pe atunci, un microbuz cu numele de SAPA a strigat dupa noi:))) ee, n-a strigat chiar autobuzul, ci o tanti din autobuz care a sarit ca o sfarleaza din masina si ne-a si bagat bagajele la spate...noi tot voiam sa stim cat costa un bilet (nu de alta, dar auzisem povesti multe despre inselatoriile din Vietnam) si ea ne tot invita in masina. Pana la urma a zis ca e 50.000 de dong (moneda locala), cam cu 20.000 mai mult decat stiam noi, dar am acceptat dealul.
Ca sa intelegeti cam care e valoarea monedei locale, trebuie sa stiti ca un dolar e cam 20.000 de dong. Ne cam incurcam si noi in calcule deocamdata, ba transformam in yuani chinezesti (deh, moneda cu care tot operam de vreun an incoace) ba in dolari americani, se incalcesc mintile noastre de socoteli, da o scoatem noi la capat:)))
Ne-au plimbat oamenii cale de vreo ora si jumatate si ne-au adus la destinatie sanatosi, voiosi, voinici, pe un drum ingust, in panta si cu multe serpentine. Colege de autocar: multe bagaje si doua tanti de la tara, cam certate cu igiena, care isi tot intindeau "labele" pe parul blond al Pinguinei. Plus un picior putitor scos din incaltaminte langa nasul Pinguinului. Reguli de circulatie nu prea exista: sunt la ordinea zilei depasiri in curba pe o "potecuta" (ca nu-i poti zice chiar drum), pe langa cate un masinoi cat toate zilele.
Ajunsi in oraselul minune, ne-am cazat la una din optiunile sugerate de Lonely Planet, la Queen Hotel, am luat o camera dubla (e drept ca nu ft mare - de fapt, minuscula), cu baie, apa calda si semineu :D. A costat 8 dolari, un deal foarte bun, chiar mai bun decat in China. Pentru cine mai vrea sa calce prin aceasta tara, e bine de stiut ca la check-in oamenii iti pot retine pentru cateva ore pasaportul si asta deoarece legea lor ii obliga sa faca o inregistrare la politie, se duc acolo cu pasapoartele si, apoi, ti le dau inapoi. Am folosit si semineul pt ca aici e zona muntoasa si se face foarte frig peste noapte. In prima seara, cei de la hotel ne-au ajutat sa facem focul, in a doua seara BARBATUL a facut focul. FEMEIA a fost fericita de isprava barbatului.
Ce se poate admira pe aici??? In primul rand, o hoarda mare de turisti straini, n-am mai vazut atat de multi la un loc. E drept ca trebuia sa ne sugereze ceva si multimea de hoteluri si restaurante din zona. Efectiv sunt unele langa altele, iar restaurantele se intrec in meniuri care mai de care mai sofisticate si mai vestice. Gasesti peste tot branza si bagheta, pizza, supe etc. Decorul restaurantelor e si el foarte fancy, cu lumanari, cu semineu, pare un fel de Franta de demult (nu ca am sti noi cum arata Franta de demult, dar avem si noi voie sa ne imaginam :))). Mancarea e comparabila la pret cu cea din China, dar ne asteptam la preturi mai bune in alte zone, unde mancarea va fi mai mult vietnameza decat vestica. Am incercat doar in prima zi 2 feluri de mancare vietnameza (aici chiar nu prea se gaseste asa ceva), dar portiile au fost atat de mici, incat am iesit cu burtica mai goala decat atunci cand am intrat. 3 feliute de pui cu 2 ciuperci triste si niste vacuta imprastiata pe niste bete chiar nu au putut umple haul din stomacul Pinguinei, cunoscut de toata lumea drept destul de "tocator", sau cum ar zice o prietena: "tu adapostesti 2 crocodili acolo si e greu sa-i multumesti". Pinguinul a descoperit si el ca anumite portiuni din betele de bambus sunt aproape comestibile si chiar bune la gust. Crocodilii Pinguinei au fost multumiti abia pe seara, dupa ce le-au fost aruncate niste pizza si niste orez cu carne:))))
In afara de o arhitectura foarte europeeana, noi am zice chiar mediteraneeana si cu putin iz rusesc, din peisajul strazii mai fac parte niste doamne (minoritati etnice) cu inaltimi cuprinse intre 1.30 si 1.50. Nu exageram. Compensau, totusi, prin cerceii din argint masiv (sau vreun alt metal mai ieftin), inghesuiti chiar cate 5 intr-o ureche, bratari, coliere si coafuri sofisticate (un sfert de cap e ras, iar cu restul de par confectioaneaza un coc maiestuos in mijlocul capului, pe care il prind cu bentite colorate, lucrate tot de ele, pe deasupra punand cate o marama colorata in functie de minoritatea din care fac parte). Alearga cu cosulete in spate pline de tesaturi, haine si podoape pe care vor sa le vanda strainilor. Si sa vezi urmarire, tata!!!!! Se tin femeile astea de 1.40 cm dupa tine pana te plictisesti: "Where are you from? Have sister brother? Wanna buy from me?"Asa ajung unii turisti sa cumpere chestii chiar daca nu voiau... pe noi nu ne-au induplecat, nu de alta, da avem deja bagajul mai mare decat trebuie.
A doua zi, dupa ce am poposit la munte (pentru ca Sapa e de fapt un fel de statiune muntoasa la o altitudine de 1600 de metri), am facut un trekking prin 3 sate din apropiere pentru a cunoaste minoritatile locale si pentru a vedea culturile de orez. Zona nordica a Vietnamului e renumita pentru multitudinea si diversitatea etnica. Spre exemplu, noi am avut posibilitatea sa "cunoastem" 3 minoritati: le-am vazut casele, hainele, munca si am aflat cate ceva despre obiceiurile lor. Drumul pana la sat l-am facut cu un ghid local, tanar si sugubat in acelasi timp, care a promis ca sufla un pic peste ceata care domina privelistile, de altfel frumoase, daca ai noroc sa nu prinzi ceata. Norocul asta poti sa il ai de prin martie pana prin august si nu il vei avea cu siguranta in nicio zi din septembrie pana in martie. A suflat, dar tot degeaba, ceata pacloasa a dominat peisajul pana la plecare, dar am avut noroc ca satele vizitate de noi sa se afle la o altitudine mai joasa si sa vedem astfel peisajul teraselor de orez. Orezul e foarte important pentru cultura locala, fiind nu doar sursa de mancare ci si de...ametire:)))
Casele minoritatilor sunt extrem de simple, se organizeaza in 3 zone: zona din mijloc, unde se rezerva un loc pentru un mic altar, fie pentru zeitati, fie pentru stramosi (e o cultura ancorata foarte mult in traditie si in cultul familiei) si o masa unde familia se bucura de mancare in fiecare zi, zona dormitoarelor (nu va inchipuiti dormitoare adevarate, sunt doar niste paturi fara saltele, nici podea nu aveau:))), si zona bucatariei - o chestie minuscula, cu foc in pamant, niste ulcele murdare si cam atat. Mai exista o zona, la etajul 2 chipurile, noi am zice in pod (desi e drept ca era un pod deschis), unde pastreaza si cerealele, dar primesc si oaspetii. In aceste zone se organizeaza si home-stay-uri, dar in asa loc jegos parca n-am sta:D Plus ca toata casa nu are nicio fereastra, astfel ca tine bine mirosul de imbacseala. Cand am ajuns noi in casa cu pricina, barbatii casei "gustau" licori magice, sau "happy water", cum i se mai spune si erau veseli nevoie mare. Femeile lor "hartuiau" strainii ca sa le vanda bijuterii si alte minuni, iar ei se veseleau. Se pare ca ei se ocupa de munci dificile la camp...or so they say:))))
(aragazul)
(bucataria)
(etajul doi)
(barbatii casei la munca, ora 12 ziua)
Trekking-ul a fost urmat a doua zi de o plimbare de cateva ore cu motocicleta prin zona. Poti inchiria o motocicleta pentru cam 4 dolari jumatate de zi si 6 dolari o zi intreaga. Noi am ales varianta cu 4 dolari, nu de alta, da cat sa te tot bata vantul prin plete?!:)))
Plimbandu-ne noi asa veseli prin oras, am vazut purcelusi de lapte la protap si ni s-au scurs ochii dupa carnita lor...ne-au ras mustatile la gandul unui sandwish cu carnea de purcel tinerel si fraged si am purces la intrebat cat costa???? 200.000 de dong pentru o bucatica minuscula de purcel... scump, doamna, scump! am renuntat si am ramas cu ochii-n soare si cu matele triste. Ne-am inecat pofta in niste orez cu pui si taitei de orez...
Dupa amiaza am incheiat socotelile la hotelul unde am stat si surpriza!!!! a trebuit sa platim lemnele:)))))) ne-au costat pt 2 seri 8 dolari. Dar a meritat!!!!
Ne-am imbarcat in trenul de HANOI (capitala Vietnamului), tren de dormit destul de curatel si frumos si am inceput o noua aventura. Dar asta, data viitoare!!!
